pravăţ

PRÁVĂŢ s. v. obiect, obiectiv, scop, ţel, ţintă.

Trimis de siveco, 21.08.2008. Sursa: Sinonime



právăţ, právăţe şi pravắţuri, s.n. 1. (înv. şi reg.) drum drept (pe coama unui deal). 2. (reg.) direcţie în spaţiu. 3. (reg.) puţ de intrare într-o mină (pe verticală). 4. (reg.) parte abruptă a unei văgăuni. 5. (înv.) ţintă, obiectiv final; ţel, scop. 6. (înv. şi reg.) loc de observaţie sau de urmărire; loc deschis folosit într-un anumit scop. 7. (înv.) învăţătură, normă, lucrare etc. care serveşte drept îndrumător. 8. (reg.) fier în formă de unghi drept de la rotilele unui plug. 9. (s.m.; înv.; în forma: praveţ-praveţi) dirijor de cor. 10. (s.m.; reg.; în forma: prăviţ-prăviţi) nuia, lăstar, de salcie sau de tei cu care se leagă snopul de grâu. 11. (s.f.; reg.; în forma: prăviţă) fier la capătul leucii carului, care se sprijină pe osie. 12. (s.f.; reg.; în forma: praviţă) par lung şi subţire, despicat la un capăt, cu care se culeg fructele din pomi; par. 13. (s.f.; reg.; în forma: prăviţă) sarcină de lemne.

Trimis de blaurb, 21.08.2008. Sursa: DAR



právăţ (pravéţe), s.n. – 1. (înv.) Direcţie. – 2. (înv.) Obiectiv, scop, finalitate. – 3. Drum, cărare. sl. pravĭcĭ "drum drept" (Cihac, II, 287). Este dubletul lui pravăţ, s.n. (Banat, puţ de mină), din sb. pravac (Candrea), ambele din sl. pravŭ "drept". – Der. pravednic, adj. (înv., drept, direct), din sl. pravidĭnikŭ; pravilă, s.f. (lege; cod), sl. pravilo; pravilnic, adj. (înv., legitim, legal); pravilnicesc, adj. (înv., legal). Comp. pravoslavie, s.f. (ortodoxie), din sl. pravoslavije, după gr. ỏρθοδοξία; pravoslavnic, adj. (ortodox; pios), din sl. pravoslavinŭ.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER