- poteră
- PÓTERĂ, poteri, s.f. Ceată, grup de oameni (în special arnăuţi) înarmaţi, care aveau misiunea de a urmări şi de a prinde pe răufăcători şi pe haiduci. [pl. şi: potere. – var. (reg.) pótiră s.f.] – Din bg., scr. potera.Trimis de oprocopiuc, 04.04.2004. Sursa: DEX '98póteră s. f., g.-d. art. póterei; pl. pótereTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficPÓTER//Ă poterăi f. (în epoca medievală) Grup de oameni înarmaţi (în special arnăuţi), având ca sarcină paza stăpânirii şi a orânduielilor ei. [G.-D. poterii] /<bulg., sb. poteraTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXpóteră, pótere, s.f. 1. (înv.) ceată, grup de oameni (în special arnăuţi) înarmaţi, care urmăreau pe răufăcători şi pe haiduci. 2. (reg.) herghelie de cai; haită de lupi.Trimis de blaurb, 13.09.2007. Sursa: DARpóteră (pótere), s.f. – Patrulă, rond, grup de urmăritori ai unui evadat. sl. potĕra "persecuţie" (Miklosich, Lexicon, 648; Cihac, II, 281), cf. bg. poter, sb. potjera, slov. potir, megl. putirés "a prinde". – Der. poteraş, s.m. (poliţai, ipistat).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.