potecă

POTÉCĂ, poteci, s.f. Drum foarte îngust la ţară, la munte, în pădure etc., pe care se poate merge numai pe jos; cărare; p. gener. drum, cale. ♢ expr. Pe toate potecile = peste tot, în orice loc, pretutindeni. A şti toate potecile = a cunoaşte secretele cuiva. A veni (sau a umbla) pe drum, nu pe potecă = a fi sincer, a vorbi deschis. [var.: (reg.) potícă s.f.] – Din bg. păteka.

Trimis de oprocopiuc, 04.04.2004. Sursa: DEX '98



POTÉCĂ s. cărare, (pop.) pârtie, (reg.) potea. (O potecă prin vie.)

Trimis de siveco, 15.11.2006. Sursa: Sinonime



POTÉCĂ s. v. cale, drum, pas, strâmtoare, trecătoare.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



potécă s. f., g.-d. art. potécii; pl. potéci

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



POTÉ//CĂ potecăci f. Drum îngustat pe care se merge pe jos; cărare. ♢ Pe toate potecăcile pretutindeni. A şti toate potecăcile a) a cunoaşte bine locul; b) a şti bine şi amănunţit ceva. A-i şti cuiva potecăcile a şti secretele cuiva. A veni (sau a umbla) pe drum, nu pe potecăci a vorbi direct, fără aluzii. /<bulg. păteka

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



potécă (potéci), s.f. – Cărare, drum îngust. – var. Mold. potică, Banat poteacă. bg. pătek (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 281; Pascu, Arch. rom., IX, 303), din sl. tešti "a alerga", cf. slov. potek "curs, mişcare". – Der. potecuţă, s.f. (diminutiv al lui potecă); potecaş, s.m. (grănicer, corp organizat în Munt. în 1834).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER