postelnic

POSTÉLNIC, postelnici, s.m. 1. (În evul mediu, în Ţara Românească şi în Moldova) Titlu dat unui mare boier, membru al sfatului domnesc, care avea în grijă camera de dormit a domnului şi organiza audienţele la domn; boier care avea acest titlu. ♢ Postelnicul al doilea (sau al treilea etc.) = subordonat (de grade diverse) al postelnicului (1). ♦ (Mai târziu) Ministru al Afacerilor Externe. 2. Titlu onorific dat boierilor care aveau unele atribuţii administrative; boier care avea acest titlu. – Din sl. posteĩlnikŭ.

Trimis de oprocopiuc, 04.04.2004. Sursa: DEX '98



POSTÉLNIC s. (ist.) (înv.) stratornic. (postelnicul era dregător de curte.)

Trimis de siveco, 03.03.2009. Sursa: Sinonime



postélnic s. m., pl. postélnici

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



POSTÉLNI//C postelnicci m. 1) (în Moldova şi în Muntenia medievală) Boier de divan care avea în grija sa odaia de dormit a domnitorului şi audienţele de la curte. 2) (în sec. XVIII) înalt demnitar care se ocupa de afacerile externe ale ţării. /<sl. posteliniku

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



postélnic (postélnici), s.m. – Boier mare în vechea organizare. Era şeful cancelariei de afaceri externe, semna corespondenţa cu trimişii şi agenţii din Constantinopol, organiza audienţele, era şeful interpreţilor şi în Mold. era pîrcălab de Iaşi; căpetenia lipcanilor şi a călăraşilor, asimilat la gradul de general de Regulamentul Organic. sl. postelĭnikŭ "cubicular" (Miklosich, Lexicon, 638; Cihac, II, 28), de la postelja "pat", cf. ngr. ποστέλνιϰος (Meyer, Neugr. St., II, 77). – Der. postelniceasă, s.f. (soţie de postelnic); postelnicel, s.m. (slujbaş la curte sub comanda postelnicului; din sec. XVIII, desfiinţat); postelnicie, s.f. (funcţia de postelnic).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER