- ponos
- PONÓS, ponoase, s.n. 1. (pop.) Consecinţă neplăcută; necaz, neajuns; nemulţumire, supărare. A trage ponoasele. ♢ expr. (reg.) A-şi face ponos cu cineva = a ajunge la neplăceri cu cineva, a-şi pricinui supărare, necaz. A-i purta (cuiva) ponos = a avea necaz pe cineva, a-i purta ranchiună, a-l duşmăni. 2. (pop.) Clevetire, defăimare; injurie, calomnie, insultă. ♦ Nume rău, poreclă (defăimătoare). 3. (înv. şi reg.) Acuzare, învinuire; pâră, protest; (concr.) plângere, reclamaţie, jalbă. 4. (pop.) Cusur, vină. 5. (reg.) Glumă, şotie; poznă. – Din sl. ponosŭ.Trimis de RACAI, 17.11.2008. Sursa: DEX '98PONÓS s. v. abatere, belea, bucluc, culpabilitate, culpă, cusur, dandana, defect, deficienţă, dezonoare, eroare, greşeală, imperfecţiune, insuficienţă, încurcătură, lacună, lipsă, meteahnă, năpastă, neajuns, necaz, necinste, nemulţumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, nume, pacoste, păcat, plângere, pocinog, poreclă, rău, reclamaţie, ruşine, scădere, slăbiciune, supărare, supranume, viciu, vină, vinovăţie.Trimis de siveco, 17.11.2008. Sursa: Sinonimeponós s. n., pl. ponoáseTrimis de siveco, 17.11.2008. Sursa: Dicţionar ortograficPON//ÓS ponosoáse n. 1) pop. Consecinţă neplăcută. A trage ponosoasele. 2) Imputaţie falsă prin care se discreditează o persoană; defăimare; bârfeală; calomnie. /<sl. ponosuTrimis de siveco, 17.11.2008. Sursa: NODEXponós (-suri), s.n. – Infamie, discreditare, reputaţie proastă, notă rea. sl. ponosŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 276; Conev 101), cf. slov., ceh., rus. ponos. – Der. ponosi, vb. (a defăima, a discredita; a (se) uza, a (se) degrada), din sl. ponositi; ultimul sens, propriu în Mold., există şi în sl.; ponoslu, s.n. (înv., Mold., dojană), prin intermediul mag. panaszol (Gáldi, Dict., 95); ponoslui, vb. (a mustra; înv., a defăima), din mag. panaszlani; donosi, vb. (a pîrî; a defăima), din sl. donositi (Cihac, II, 99); donosenie, s.f. (înv., pîră).Trimis de blaurb, 17.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.