- ponor
- PONÓR, ponoare, s.n. 1. (pop.) Povârniş abrupt sau adâncitură formată prin prăbuşirea, ruperea sau alunecarea unor straturi de teren. 2. Formă de relief rezultată prin asocierea liniară şi laterală a dolinelor, care dă terenurilor calcaroase un aspect adâncit. – Din sl. ponorŭ.Trimis de oprocopiuc, 02.04.2004. Sursa: DEX '98PONÓR s. v. râpă.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimePONÓR s. v. gârlă.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeponór s. n., pl. ponoáreTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficPON//ÓR ponoroáre n. Coastă abruptă rezultată din surpări sau prăbuşiri de teren. /<bulg., sb. ponorTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXponór, ponoáre, s.n. (pop.) 1. povârniş abrupt sau adâncitură formată prin prăbuşirea unor straturi de teren; râpă. 2. loc necultivat; pârloagă. 3. munte înalt cu creasta golaşă, lipsită de vegetaţie. 4. deal cu coama înaltă şi rotundă. 5. mică apă curgătoare; gârlă; apă stătătoare mai mare decât o baltă. 6. poiană (într-o pădurice). 7. vizuină, bârlog (într-o regiune accidentată). 8. casă mică şi scundă. 9. (fig.) necaz, supărare, nenorocire; amar. 10. greşeală, vină. 11. mulţime, număr mare.Trimis de blaurb, 11.10.2006. Sursa: DARponór (ponoáre), s.n. – Stîncă ascuţită; văgăună, groapă, rîpă. sl. ponorŭ "loc unde un rîu se pierde sub pămînt" (Cihac, II, 276; Conev 39). – Der. ponorî, vb. (a se prăbuşi, a se surpa); ponoritură, s.f. (surpătură); ponoros, adj. (plin de povîrnişuri).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.