- ponc
- PONC adj, s. v. bleg, nătăfleţ, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimePON//C poáncă (poncci, poánce) reg. (despre dealuri, pante) Care este foarte înclinat; abrupt. /<ung. ponkTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXponc, poáncă, adj., s.m. şi f. (reg.) 1. (adj.; despre forme de relief, poziţia unor obiecte) vertical. 2. (adj.; despre afirmaţiile cuiva) făţiş, direct. 3. (adj.) zbanghiu. 4. (adj. şi s.m. şi f.) (om) lipsit de isteţime, care nu ştie să se descurce, pe care îl înşală cu uşurinţă toţi; om prost, nătâng. 5. (s.f.) pantă foarte piezişă, abruptă. 6. (de obicei la pl., s.f.) ceartă, neînţelegere, discordie. 7. (s.f.) privire urâtă şi pătrunzătoare. 8. (s.m.) ghiont.Trimis de blaurb, 13.09.2007. Sursa: DARponc (-oáncă), adj. – 1. (Banat) Pieziş, cruciş. – 2. (Olt.) Ţicnit, zăpăcit. – var. Mold. ponci. Origine îndoielnică. Pare un der. din sl. pęti, piną "a încrucişa", în forma *ponca, cf. sponcă, din sŭpęti (Cihac, II, 268). Legătura cu mag. ponk "colină" (Drăganu, Dacor., III, 722) este incertă. – Der. poancă, s.f. (înclinaţie, poziţie oblică; Banat, ghiont); ponciş, adv. (cruciş); (îm)poncişa, vb. (a străbate; a încrucişa); împonci, vb. refl. (a certa, a se lupta).Trimis de blaurb, 26.08.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.