- poligon
- POLIGÓN, poligoane, s.n. 1. (geom.) Suprafaţă plană mărginită de mai multe segmente de linii drepte, numite laturi. 2. (Uneori cu determinarea "de tragere") Teren special amenajat în cuprinsul căruia se fac exerciţii şi se execută trageri cu arme de foc. ♦ (Sport) Loc special amenajat pentru probe de trageri cu arma sau cu pistolul sau pentru exerciţii de tragere cu arma de vânătoare. 3. Teren amenajat pentru deprinderea conducerii autovehiculelor. – Din fr. polygone.Trimis de ana_zecheru, 31.03.2004. Sursa: DEX '98POLIGÓN s. (geom.) (înv.) multunghi.Trimis de siveco, 05.04.2005. Sursa: Sinonimepoligón s. n., pl. poligoáneTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficPOLIG//ÓN poligonoáne n. 1) geom. Figură geometrică plană formată de o linie frântă închisă. 2) mil. Teren amenajat pentru exerciţii de tragere cu diferite tipuri de arme de foc. 3) sport Loc special amenajat pentru exerciţii şi probe de tir. 4) Teren special amenajat pentru efectuarea practicii de conducere a autovehiculelor. /<fr. polygoneTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXPOLIGÓN s.n. 1. Figură geometrică formată dintr-o linie frântă închisă. 2. Teren pentru trageri de instrucţie cu arme de foc. ♦ Teren de tir. [< fr. polygone, cf. lat., gr. polygonos < gr. polys – numeros, gonia – unghi].Trimis de LauraGellner, 07.02.2007. Sursa: DNPOLIGÓN s. n. 1. suprafaţă plană mărginită de mai multe segmente de linii drepte (laturi). o (fiz.) regula ŭlui = regulă potrivit căreia suma mai multor vectori este vectorul care închide conturul poligonal din aşezarea cap la cap a acestora. 2. porţiune de instrucţie cu arme de foc. ♢ teren de tir. 3. teren special pentru învăţarea conducerii autovehiculelor. 4. suprafaţă plană pe care se realizează, în condiţii de şantier, elemente de beton armat prefabricat. (< fr. polygone, germ. Polygon)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.