- polar
- POLÁR, -Ă, polari, -e, adj., s.f. 1. adj. Privitor la cei doi poli1 ai Pământului, de la poli1, caracteristic polilor1; din regiunea sau din zona polilor1. ♢ Noapte polară = noapte de iarnă care se întâlneşte în regiunile situate dincolo de cercul polar şi care poate dura până la o jumătate de an. Steaua polară = steaua principală din constelaţia Carului-Mic, situată pe prelungirea boreală a axei Pământului, care serveşte ca mijloc de orientare şi după care se poate stabili direcţia nordului. Urs polar = urs alb, v. urs. 2. adj. Privitor la polii1 unui magnet sau ai unei pile electrice. ♦ Referitor la un corp sau la un mediu care prezintă polaritate. 3. adj. (mat.; în sintagma) ♢ Coordonate polare = coordonate al căror sistem de referinţă este alcătuit dintr-un punct şi o semiaxă care porneşte din acel punct. 4. adj. (fil.) Care se află într-un raport de polaritate, care prezintă polaritate. 5. s.f. Locul geometric al punctelor conjugate armonic cu un punct dat în raport cu cele două puncte în care o dreaptă variabilă ce trece prin punctul dat intersectează conica dată. – Din lat. polaris, it. polare, fr. polaire.Trimis de RACAI, 15.07.2006. Sursa: DEX '98POLÁR adj. (geogr., met.) rece, (înv.) polaric. (Climă, zonă polar.)Trimis de siveco, 04.12.2008. Sursa: Sinonimepolár adj. m., pl. polári; f. sg. poláră, pl. poláreTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficurs polár s. m. + adj.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficPOLÁR polară (polari, polare) 1) Care este caracteristic polilor Pământului; de la poli. ♢ Stea polară stea principală din constelatia Ursa Mică, după care se poate determina direcţia spre polul nord. Noapte polară v. NOAPTE. Urs polar v. URS. 2) Care ţine de polii unui (electro)magnet; propriu polilor unui (electro)magnet. 3) fig. Care se caracterizează prin polaritate; cu polaritate. /<lat. polaris, fr. polaireTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXPOLÁR adj. 1. Referitor la poli (2), de la poli. ♦ Zonă polară = zonă cuprinsă între latitudinile de 75° şi poli. 2. Referitor la polii unui magnet sau ai unei pile electrice. ♦ Referitor la un corp sau la un mediu care prezintă polaritate. 3. (mat.) Coordonate polare = numere reale care determină poziţia unui punct în plan. 4. (fil.) Care se află în raport de polaritate (1), care prezintă polaritate. [cf. fr. polaire].Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DNPOLÁR I. adj. 1. referitor la poli (2), de la poli, caracteristic polilor. o zonă polară = zonă cuprinsă între latitudinile de 75ş şi poli; cerc polar = cerc paralel cu ecuatorul, care delimitează zonele polare; Steaua Ppolară = stea principală din constelaţia Carului-Mic, care indică direcţia nord. 2. referitor la polii unui magnet sau ai unei pile electrice. ♢ referitor la un corp, la un mediu care prezintă polaritate. 3. (mat.) coordonate ĕ = coordonate al căror sistem de referinţă este format dintr-un punct (pol) şi o semiaxă cu originea în acesta. 4. (fil.) care se află în raport de polaritate (2). II. s. f. loc geometric al punctelor conjugate cu un punct dat, în raport cu cele două puncte în care o secantă variabilă ce trece prin punctul dat intersectează o conică. (< fr. polaire, lat. polaris, it. polare)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.