podalirius

COÁDĂ, cozi, s.f. 1. Apendice terminal al părţii posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de păr sau de pene care acoperă acest apendice sau care creşte în prelungirea lui. ♢ expr. A da din coadă = (despre oameni; fam.) a se linguşi pe lângă cineva; a se bucura. A-şi vârî (sau băga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc. Îşi vâră (sau şi-a vârât, îşi bagă, şi-a băgat etc.) dracul coada (în ceva), se spune când într-o situaţie se ivesc neînţelegeri sau complicaţii (neaşteptate). A călca (pe cineva) pe coadă = a jigni, a supăra (pe cineva). A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furiş), a o şterge (lăsând lucrurile nerezolvate). Cu coada între picioare = (despre oameni) umilit, ruşinat; fără a fi reuşit. (pop.) A-şi face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mâţa (sau pe dracul) de coadă = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu faţă nevoilor minime de trai. (Get-beget) coada vacii = neaoş; vechi, băştinaş; de origine rurală. (fam.) A prinde prepeliţa (sau purceaua) de coadă = a se îmbăta. ♦ Partea dindărăt, mai îngustă, a corpului unor animale (a peştelui, a şarpelui, a racului etc.). 2. Păr (de pe capul femeilor) crescut lung şi apoi împletit; cosiţă. 3. Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină sau de creangă. v. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungită sau care se târăşte pe jos) a unor obiecte de îmbrăcăminte (mai ales a celor purtate de femei); trenă. ♢ expr. A se ţine de coada cuiva sau a se ţine (sau a umbla) coadă după cineva = a fi nedespărţit de cineva, a se ţine cu insistenţă şi pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasă a cometelor. ♦ Fâşie foarte îngustă din cârpe (înnodate) sau din hârtie care se atârnă de partea de jos a unui zmeu spre a-i menţine echilibrul în aer. 5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apucă cu mâna; mâner. ♢ expr. A lua (sau a apuca ceva) de coadă = a se apuca de treabă, a începe (ceva). A-şi vedea de coada măturii (sau tigăii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodăreşti. Coadă de topor = persoană care serveşte drept unealtă în mâna duşmanului. 6. Partea terminală a unui lucru sau, p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucată de la capătul unui lucru; sfârşit, extremitate. ♢ loc. adv. La (sau în) coadă = pe cel din urmă loc sau printre ultimii (într-o întrecere, la şcoală etc.). De la coadă = de la sfârşit spre început. ♢ expr. A nu avea nici cap, nici coadă = a nu avea nici un plan, nici o ordine; a fi fără înţeles, confuz. ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un râu în heleşteu. 7. Şir (lung) de oameni care îşi aşteaptă rândul la ceva, undeva. ♢ expr. A face coadă = a sta într-un şir (lung) de oameni, aşteaptând să-i vină rândul la ceva, undeva. 8. Compuse: coada-calului = a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin două tipuri de tulpini: una fertilă şi alta sterilă; barba-ursului (Equisetum); b) plantă erbacee acvatică cu frunze liniare şi cu flori mici, verzui (Hippuris vulgaris); coada-cocoşului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, întrebuinţate în medicina populară (Polygonatum); coada-mielului = a) plantă erbacee cu frunze lucitoare şi cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinişoare mai întunecate (Veronica prostrata); coada-mâţei = plantă erbacee cu flori mici, roz (Leonurus marrubiastrum); coada-mâţei-de-baltă = nume dat mai multor specii de muşchi de culoare albă-gălbuie, care cresc prin locurile umede şi contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = plantă erbacee cu flori mari de culoare galbenă (Potentilla anserina); coada-şoricelului = plantă erbacee medicinală cu frunze penate, păroase, cu flori albe sau trandafirii (Achillea millefolium); coada-vacii = a) plantă erbacee ţepoasă, înaltă, cu frunze lanceolate şi cu flori albe, dispuse în spice (Echium altissimum); b) plantă erbacee cu flori violete sau roşietice (Salvia silvestris); coada-vulpii = plantă erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioară, cu flori verzi dispuse în formă de spic, folosită ca furaj (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = plantă veninoasă cu tulpina târâtoare şi cu fructele în forma unor bobiţe roşii, care creşte prin mlaştini (Calla palustris); coada-rândunicii = numele a doi fluturi mari, frumos coloraţi, care au câte o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon şi podalirius). [pl. şi: (2) coade] – lat. coda (=cauda).

Trimis de romac, 17.12.2008. Sursa: DEX '98