poală

POÁLĂ, poale, s.f. I. 1. Partea de jos a unui veşmânt femeiesc sau a unor obiecte de îmbrăcăminte (încheiate în faţă); tivitură a unui obiect de îmbrăcăminte; partea de la talie în jos, mai larga, a unor veşminte; (pop.) fustă. ♢ loc. adv. La poala (sau la poalele) cuiva = a) înaintea, la picioarele cuiva; b) la voia, la bunul plac al cuiva. ♢ expr. A se ţine de poala (sau poalele) cuiva = a) (despre copii) a sta în preajma sau sub ocrotirea mamei, a nu se depărta de dânsa; b) a urmări cu insistenţă pe cineva, a se ţine scai de cineva. A-l trage (pe cineva) copiii de poale = a avea copii mici, familie numeroasă, a avea greutăţi familiale. (fam.; despre femei) A ţine (pe cineva) la (sau de) poala (sau poalele) ei = a nu-i lăsa (cuiva) prea multă libertate de acţiune, a-l ţine din scurt, a dispune de cineva. A-şi da poalele peste cap sau a-şi lua (ori a-şi pune) poalele în cap = a nu mai ţine socoteală de nimic, a depăşi orice limită; a da pe faţă un caracter josnic, imoral. A săruta poala (sau poalele) cuiva = a săruta partea de jos a hainei unui suveran în semn de supunere şi respect, potrivit unui obicei azi ieşit din uz; a se închina; p. ext. a se prosterna, a se umili. ♦ (Plăcintă cu) poale (sau poalele)-n brâu = plăcintă făcută din bucăţi pătrate de aluat, ale cărei colţuri se întorc peste umplutură, formând un fel de plic. 2. Partea corpului cuprinsă între brâu şi genunchi, împreună cu partea de îmbrăcăminte corespunzătoare, la o persoană care şade; partea de jos şi din faţă a unei fuste, a unui şorţ etc. adusă în sus şi ţinută cu mâna sau prinsă în brâu, formând o adâncitură în care se pot aduna ori dure anumite lucruri. ♢ loc. adv. Cu poala = în cantitate mare, mult. ♢ expr. (Rar) A duce pe cineva în poală = a ocroti, a proteja pe cineva. ♦ Cantitatea de lucruri care pot fi duse într-o poală (I 2). O poală de ouă. 3. spec. (La pl.) Bucată de pânză frumos lucrată cu care se împodobeşte o icoană sau cu care se acoperă masa din altar. 4. Parte marginală a unei piei (care acopere abdomenul şi picioarele animalului). II. p. anal. 1. Margine a unei păduri situată de obicei mai în vale. 2. Parte a cerului mărginită de linia orizontului; zare. 3. (La pl.) Zonă mai larga de la baza unei forme de relief înalte (munte, deal, pisc etc.). ♦ Partea de jos a unei clădiri, a unui zid; bază, temelie. ♦ Partea de jos a coroanei unui copac. III. Compuse: (bot.) poala-rândunicii sau poala-Maicii-Domnului = volbură; poala-Sfintei-Marii = plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpină înaltă, cu frunze mici, aromate şi flori albe (Nepeta nuda). IV. (pop.; în sintagma) Poală albă = leucoree. – Din sl. pola.

Trimis de ana_zecheru, 14.07.2008. Sursa: DEX '98



POALA-CÉRULUI s. v. orizont, zare.

Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonime



POALAMAICIIDÓMNULUI s. v. lemnul-mai-cii-domnului, rochiţa-rândunelei, rochiţa-rândunicii, volbură.

Trimis de siveco, 13.07.2007. Sursa: Sinonime



POÁLĂ s. 1. (reg.) rochie. (poală a unui veşmânt.) 2. v. bază.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



POÁLĂ s. v. buberic, ciclu, menstruaţie, period.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



poála-Sfíntei-Maríi s. f.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



poálă s. f., g.-d. art. poálei; pl. poále

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



POÁL//Ă poalăe f. 1) Partea de la talie în jos a unui obiect de îmbrăcăminte. ♢ A trage (pe cineva) de poalăe a) a atrage atenţia cuiva; b) a nu-i da pace cuiva, plictisindu-l cu rugăminţi. A ţine (pe cineva) lângă (sau la) poalăele sale a nu-i da cuiva prea multă libertate. A se ţine de poalăa (sau poalăele) mamei a sta numai lângă mama. poală albă scurgere vaginală de lichid albicios, uneori purulent; leucoree. 2) Adâncitură formată prin ridicarea părţii de jos a unei rochii, fuste sau a unui şorţ (în care se pot pune diferite obiecte). ♢ Plăcintă (cu) poalăe (sau poalăele-n brâu) v. PLĂCINTĂ. poalăa-rândunicii plantă agăţătoare cu flori albe sau roz care au formă de pâlnie; volbură. 3) Cantitate de obiecte cât pot încăpea într-o astfel de adâncitură. O poală de nuci. 4) Partea corpului dintre brâu şi genunchi (împreună cu îmbrăcămintea) la o persoană care şade. 5) Partea de jos a unei ridicături. poalăele dealului. ♢ poalăele pădurii marginea unei păduri. poalăele copacului partea de jos a coroanei copacului. /<sl. palo

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



poálă (poále), s.f. – 1. Fustă, partea inferioară a unor veşminte. – 2. Sîn. – 3. Partea inferioară a unui munte. – 4. Faţă de masă, covor fin. – 5. Ţesătură scumpă care se aşază în partea de jos a unei icoane. – Mr., megl. poală. sl. polu "mijloc, margine, sîn" (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 268; Conev 115), cf. bg., pol, sb., ceh., pol., rus. pola, pol. polka "pulpană". E dubletul lui pol, v. aici. – Der. împolat, adj. (cu poale largi, amplu); poloană, s.f. (fustă mare, pulpană), cuvînt rar, citat numai de Damé; pulpană, s.f. (poală), probabil în loc de *polcană, cf. pol. polka, încrucişat cu pulpă "coapsă" (Cihac, II, 267; der. din fr. pourpoint "un fel de pieptar", propusă de Bogrea, Dacor., I, 291 şi admisă de REW 6424, Pascu, Arch. rom., VI, 231 şi Scriban, pare îndoielnică).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER