ploscă

PLÓSCĂ, ploşti, s.f. 1. Vas de lemn, de lut ars, de metal sau de piele, cu capacitate mică, rotund şi turtit, cu gâtul scurt şi strâmt, în care se ţine băutură şi care se poartă atârnat de o curea. ♢ expr. A umbla cu (sau a purta) plosca (cu minciuni) = a colporta minciuni, a duce vorbe, bârfeli de la unii la alţii. 2. (înv.) Vas în care vânătorul îşi ţinea praful de puşcă. 3. Vas făcut din tablă smălţuită, sticlă, material plastic etc., cu o deschizătură largă în partea de sus, în care urinează bolnavii imobilizaţi la pat. – Din bg., scr. ploska.

Trimis de RACAI, 21.10.2003. Sursa: DEX '98



PLÓSCĂ s. 1. (reg.) matara, (prin Ban. şi Transilv.) buclie, ciutură, palască. (O ploscă plină cu vin.) 2. urinar, (analogic) raţă. (ploscă în care urinează bolnavii imobilizaţi la pat.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



PLÓSCĂ s. v. căpiţă, claie, porcoi, stog.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



plóscă s. f., g.-d. art. plóştii; pl. ploşti

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



PLÓ//SCĂ ploscăşti f. 1) Vas mic (din lut ars, din lemn, din metal etc.), de obicei ornamentat, rotund şi turtit, cu gât scurt şi îngust, în care se ţine o băutură. ♢ A umbla cu (sau a purta) ploscăsca cu minciuni a spune numai minciuni. 2) Vas plat (din metal, din sticlă, din material plastic etc.) cu gura largă, folosit pentru nevoile fiziologice de bolnavii ce nu pot coborî din pat. [G.-D. ploştii] /<bulg., sb. ploska

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



plóscă (plóşti), s.f. – 1. Vas rotund şi turtit de metal sau de lemn. – 2. Corneci, vas cu praf de puşcă. – 3. Vas pentru urinat. – 4. (arg.) Poşetă de damă. – 5. (arg.) Ţîţă. – Mr. ploscă, megl. ploască. sl. ploskŭ "turtit", plovska "ploscă" (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 266; Conev 64), cf. bg., sb., ceh. ploska, mag. palackz, ngr. πλόσϰα, alb. ploskë, tc. palaska (Miklosich, Fremdw., 118), cf. şi palaşcă, plaşcă, ploşniţă. – Der. ploscar, s.m. (fabricant de ploşti din lemn; persoană care la nunţi vizitează invitaţii oferindu-le de băut; flecar, palavragiu; Trans., par cu care se bate fînul în căpiţă; arg., borfaş, hoţ de buzunare); ploscaş, s.m. (şarlatan, potlogar); ploşcaşe, s.f. (intrigantă, tîrfă); ploscoană, s.f. (Trans., ploscă; căpiţă). Ploscaş este explicat de Cihac, II, 263, ca o deformare din *plotcaş, cf. ceh. pletkar "intrigant"; dar cuvîntul sl. nu e sigur în rom. şi sensul se înţelege uşor plecînd de la ploscar "persoană care merge din casă în casă să ducă veşti", cf. a umbla cu plosca "a pîrî, a ţese intrigi".

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER