aurantia

URÉCHE, urechi, s.f. I. 1. Fiecare dintre cele două organe ale auzului şi echilibrului, aşezate simetric de o parte şi de cealaltă a capului omului şi mamiferelor, alcătuite dintr-o parte externă, una mijlocie şi una internă. ♢ expr. A fi numai urechi sau a-şi deschide urechile (în patru) = a asculta foarte atent. A-i ajunge cuiva la ureche sau a ajunge la urechea cuiva = (despre afirmaţii, zvonuri, ştiri) a deveni cunoscut, ştiut de cineva. A-i trece cuiva (ceva) pe la ureche = a auzi un lucru numai în treacăt, neprecis. A-i intra cuiva (ceva) pe-o ureche şi a-i ieşi pe alta (sau pe cealaltă) = a nu reţine ceea ce i se spune, a trece uşor peste cele auzite, a nu asculta sfaturile primite. Tare (sau fudul) de urechi (sau de-o ureche) = surd. ♦ Partea externă, cartilaginoasă, vizibilă a urechii (I 1); pavilionul urechii, auriculă. ♢ loc. adv. Până peste urechi = extrem de..., foarte. ♢ expr. (A fi) într-o ureche = (a fi) smintit, scrântit, ţicnit. A i se lungi (cuiva) urechile (de foame etc.) = a-şi pierde răbdarea aşteptând (să mănânce etc.), a dori foarte mult (ceva). ♢ Compuse: (bot.) urechea-babei = ciupercă comestibilă de culoare gălbuie sau trandafirie pe partea exterioară şi roşie-portocalie pe partea interioară; urechiuşă (Peziza aurantia); urechea iepurelui = a) numele mai multor specii de plante erbacee din familia umbeliferelor, cu flori galbene sau galbene-aurii (Bupleurum); b) plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina şi frunzele păroase, cu florile roz (Stachys lanata); urechea-porcului = plantă erbacee meliferă din familia labiatelor, cu tulpina păroasă şi ramificată în partea superioară, cu frunzele ovale şi dinţate şi cu flori mici, albăstrui-violete (Salvia verticillata); urechea-şoarecelui = nu-mă-uita; urechea-ursului = plantă erbacee cu frunze cărnoase, ovale, uşor dinţate, dispuse în formă de rozetă şi cu flori galbene (Primula auricula). 2. fig. Facultatea de a auzi; simţul auzului; auz. ♢ expr. A avea ureche (muzicală) = a avea facultatea de a percepe just (şi de a reproduce în mod exact) sunetele muzicale. A cânta după ureche = a reproduce o melodie după auz, fără a folosi partitura. II. (pop.) Organul respirator al peştilor; branhie. III. p. anal. 1. Gaura acului (prin care se petrece aţa sau sfoara). ♢ expr. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate, în mod miraculos dintr-o situaţie dificilă. 2. Cheotoarea de piele sau de pânză care se coase la marginea posterioară de sus a ghetelor sau a cizmelor, cu ajutorul căreia se trage încălţămintea în picior. 3. Toartă; inel, belciug. ♦ Proeminenţă în formă de cârlig la capătul de sus al leucii carului, de care se sprijină lanţul sau veriga care leagă loitrele de leucă. ♦ Ochi, laţ, juvăţ la capătul ştreangului; valul ştreangului. 4. (La pl.) Porţiune ieşită în afară dintr-o lucrare de zidărie, amenajată pentru a uşura fixarea unui toc de fereastră sau de uşă, pentru a susţine un ornament etc. – lat. oricla (= auricula).

Trimis de valeriu, 09.12.2008. Sursa: DEX '98