plenipotenţă

PLENIPOTÉNŢĂ, plenipotenţe, s.f. Putere deplină, împuternicire dată cuiva pentru a acţiona într-o anumită chestiune (în special în probleme care interesează două state); (concr.) act prin care se dă o astfel de împuternicire. – Din it. plenipotenza.

Trimis de oprocopiuc, 23.03.2004. Sursa: DEX '98



plenipoténţă s. f. potenţă

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



PLENIPOTÉNŢ//Ă plenipotenţăe f. 1) Potenţă deplină. 2) Împuternicire în baza căreia o persoană acţionează într-o anumită problemă de stat. 3) Act prin care se acordă o astfel de împuternicire. /<it. plenipotenza

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



PLENIPOTÉNŢĂ s.f. Putere deplină acordată cuiva pentru a trata o chestiune oarecare. [< it. plenipotenza].

Trimis de LauraGellner, 07.02.2007. Sursa: DN



PLENIPOTÉNŢĂ s. f. putere deplină acordată cuiva pentru a trata o problemă de stat. (< it. plenipotenza)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN