- piti
- PITÍ, pitesc, vb. IV. refl. şi tranz. (pop.) A (se) ascunde (ghemuindu-se), a (se) pitula; fig. a (se) adăposti. – cf. p i t i c2.Trimis de oprocopiuc, 21.03.2004. Sursa: DEX '98PITÍ vb. v. ascunde, dosi, mistui.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimepití vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. pitésc, imperf. 3 sg. piteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. piteáscăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA PIT//Í pitiésc tranz. A face să se pitească. /Orig. nec.Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXA SE PIT//Í mă pitiésc intranz. (despre fiinţe) 1) A-şi micşora statura prin aplecare sau ghemuire (pentru a nu fi observat sau pentru a se feri de ceva). 2) A se pune la adăpost într-un loc ferit; a se ascunde; a se dosi. /Orig. nec.Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXpití (pitésc, pitít), vb. – A (se) ascunde, a (se) pitula. Origine îndoielnică, probabil expresivă (Puşcariu, Dacor., I, 76; REW 6544a), cf. chiti, a cărui origine este şi mai puţin sigură, şi piţ, pişca. – Der. pitula (var. pituli), vb. (a (se) ascunde), cu suf. expresiv -li (Cihac, II, 259, se gîndeşte la un sl. prituliti "a se linişti"); pituliş (var. pituluş), s.n. (ascunziş); pitulice, s.f. (nume de păsări: Sylvia curruca şi Troglodytes parvulus); pitulici, s.m. (bărbătuşul pitulicii); pitiş, adv. (pe ascuns); pititel, adj. (mic), prin încrucişare cu mititel. Pentru legătura cu chiti cf. Puşcariu, RF, I, 271.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.