pis

PIS interj. (Adesea repetat) Strigăt cu care se cheamă pisica. ♢ expr. A nu zice (nici) pis = a nu spune nimic, a nu scoate nici o vorbă, a tăcea chitic. [var.: pâs interj.] – Onomatopee.

Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



pis/pis-pís interj.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



PIS interj. (se foloseşte, repetat, pentru a chema pisica). ♢ A nu spune nici pis a nu spune nici un cuvânt; a tăcea molcom. /Onomat.

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



pis adj. invar. (reg.; despre oameni) cu nasul cârn; cârn.

Trimis de blaurb, 22.09.2006. Sursa: DAR



pis interj. – 1. Se foloseşte pentru a chema pisica. – 2. Arată minimul ce se poate pronunţa. – Megl. pis. Creaţie expresivă, cf. sp. miz(-miz), rus. kis(-kis); se foloseşte adesea cu reduplicare. Ideea de bază trebuie să fie aceea de mers silenţios, cf. pîş. – Der. pisoi, s.m. (pisic; arg., înv., monedă de argint de 5 lei), cu suf. -oi; pisică, s.f. (mîţă; Olt., frîna căruţei; numele celor trei persoane care precedă şi anunţă brezaia), cu suf. – -ică, cf. megl. pisă, alb. piso, sb., cr. pis (din sb. după Cihac, II, 258), ngr. πισίϰα, poate din rom., tc. pisik(a), pisi (din tc. după Lahovary 1661 şi Graur, GS, VI, 333, cf. Ronzevalle 59), ţig. pisik(a) (Graur 182), iran. pusek (Densusianu, GS, I, 54), breton. pisik, engl. puss; pisic, s.m. (pisoiaş); pisicesc, adj. (de pisică); pisiceşte, adv. (ca pisicile); pisicuţă, s.f. (rămurele cu flori de salcie). cf. Bărbulescu, Arhiva, XXX, 387-8.

Trimis de blaurb, 06.08.2008. Sursa: DER