panţir

PANŢÍR, panţiri, s.m. Mercenar dintr-un corp de oaste (călare) din trecut, însărcinat mai ales cu paza graniţelor, cu transmiterea ştirilor şi cu aducerea la îndeplinire a unor porunci ale autorităţilor; p. gener. (pop.) ostaş. [var.: panţấr s.m.] – Din pol. pancerz, scr. pancir.

Trimis de valeriu, 03.02.2004. Sursa: DEX '98



panţír s. m., pl. panţíri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



PANŢÍR panţiri m. înv. Soldat călare dintr-o unitate militară, însărcinat cu paza frontierei şi cu transmiterea ştirilor oficiale. /<pol. pancerz, sb. pancir

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



panţír, panţíri, s.m. (înv.) 1. ostaş îmbrăcat în zale. 2. (la pl.) corp de călărime în Moldova. 3. platoşă, cuirasă. 4. disc mic de metal lucitor folosit ca ornament la îmbrăcămintea de damă; paietă, fluture.

Trimis de blaurb, 23.08.2006. Sursa: DAR



panţír (panţíri), s.m. – Dragon; platoşă. – var. panţîr, panţur. germ. Panzer "cuirasă", prin intermediul sl. pansyrŭ (Miklosich, Lexicon, 554; Cihac, II, 242), cf. pol. pancerz, rus. pancyr, sb. pancijer. Mold., sec. XVII, înv. – Der. panţiresc, adj. (de dragoni); panţarolă, s.f. (un anumit joc de cărţi), din pol. pancerola < it. panzeruola (Candrea).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER