- pandur
- PANDÚR, panduri, s.m. 1. Soldat dintr-un corp de oaste habsburgică din sec. XVIII. 2. Soldat din oastea muntenească neregulată de la începutul sec. XIX. ♦ spec. Soldat din oastea lui Tudor Vladimirescu. ♦ Ostaş în serviciul poliţiei după desfiinţarea vechii miliţii naţionale. 3. (înv. şi pop.) Haiduc. – Din scr. pandur, magh. pandúr.Trimis de valeriu, 03.02.2004. Sursa: DEX '98PANDÚR s. v. haiduc.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimepandúr s. m., pl. pandúriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficPANDÚR panduri m. (în sec. XVIII-XIX în Ţara Românească) 1) Ostaş făcând parte dintr-un corp de oaste neregulată. 2) Soldat din oastea lui Tudor Vladimirescu. 3) pop. Ţăran răzvrătit care se retrăgea în păduri şi lupta împotriva asupritorilor, făcând dreptate celor săraci; haiduc. /<sb. pandur, ung. pandúrTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXpandúr (pandúri), s.m. – (înv.) Soldat de infanterie. Mag. pandúr (Cihac, 519), din sb., cr., slov. pandur "gardă" < sl. pądarĭ, cf. pîndar.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.