- paleocen
- PALEOCÉN, -Ă, paleoceni, -e, s.n., adj. 1. s.n. Prima epocă a paleogenului (1), caracterizată prin apariţia unor noi asociaţii de foraminifere şi prin dezvoltarea rapidă a mamiferelor placentare; eocen inferior. 2. adj. Care aparţine paleocenului (1), privitor la paleocen. [pr.: -le-o-] – Din fr. paléocène.Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98paleocén adj. m. (sil. -le-o-), pl. paleocéni; f. sg. paleocénă, pl. paleocéneTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficpaleocén s. n. (sil. -le-o-)Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficPALEOCÉN1 n. Epoca inferioară a paleogenului. [Sil. -le-o-] /<fr. paléoceneTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXPALEOCÉN2 paleocenă (paleoceni, paleocene) Care ţine de epoca inferioară a paleogenului; din epoca inferioară a paleogenului. [Sil. -le-o-] /<fr. paléoceneTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXPALEOCÉN s.n. (geol.) Prima epocă (serie) a paleogenului. // adj. Care aparţine acestei epoci. [< fr. paléocène, cf. gr. palaios – vechi, kainos – recent].Trimis de LauraGellner, 08.01.2007. Sursa: DNPALEOCÉN, -Ă adj., s. n. (din) prima epocă a paleogenului. (< fr. paléocène)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.