pajură

PÁJURĂ, pajuri, s.f. 1. Pasăre răpitoare mai mică decât vulturul, dar mult mai puternică şi mai iute în mişcări decât acesta, cu cioc puternic şi tăios, cu gheare lungi şi ascuţite, care trăieşte în regiunile de munte; acvilă (1), aceră (Aquila chrysaetos). ♦ (În mitologia populară) Pasăre uriaşă, cu înfăţişări variate, de obicei fioroase, înzestrată cu puteri miraculoase. 2. Figură simbolică reprezentând o pajură (1) sau vultur (cu unul sau două capete, de obicei cu aripile întinse), care serveşte ca semn convenţional distinctiv pe stemele, steagurile, peceţile sau monedele unor ţări; p. ext. stemă, emblemă având o asemenea figură. [var.: (înv.) pájeră, pájoră s.f.] – Din ucr. pažera "fiinţă lacomă, nesăţioasă".

Trimis de valeriu, 03.02.2004. Sursa: DEX '98



PÁJURĂ s. 1. v. acvilă. 2. acvilă, (reg.) zgripţor. (Un steag cu pajură imperială.)

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



pájură s. f., g.-d. art. pájurii; pl. pájuri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



PÁJUR//Ă pajurăi f. 1) Pasăre răpitoare de munte, de talie mare, cu cioc puternic şi cu gheare lungi şi ascuţite; acvilă. 2) Simbol care reprezintă o pasăre de acest fel, cu unul sau două capete, servind drept semn distinctiv pe stemele, steagurile, peceţile şi monedele unor ţări. 3) Stemă sau emblemă cu asemenea simbol. [G.-D. pajurei] /<ucr. pažera

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



pájură (-re), s.f. – Acvilă (Aquila imperialis). – var. pajeră, pajoră. Origine obscură. Pare să fie legat de rus. požratĭ "a devora", cf. rut. pažera "rechin" (Densusianu, rom., XXIII, 81; Tiktin), probabil datorită reputaţiei de mîncău de care se bucură pajura în poveştile populare. Legătura cu pol. pazur "labă" (Cihac, II, 239) e mai puţin sigură.

Trimis de blaurb, 27.10.2008. Sursa: DER