orândă

ORẤNDĂ¹, orânde, s.f. (pop.) 1. Soartă, ursită, destin. ♦ Persoană menită să devină soţul (sau soţia) cuiva; ursit. 2. Obicei, datină. [var.: orấnd s.m.] – Din orândui (derivat regresiv).

Trimis de ionel_bufu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



ORẤNDĂ², orânzi, s.f. (înv. şi reg.) 1. Cârciumă rurală (luată cu arendă de la proprietarul moşiei); han. 2. Arendă. [pl. şi: orânde] – Din ucr. orenda.

Trimis de ionel_bufu, 07.05.2004. Sursa: DEX '98



ORÂNDĂ s. v. arendă, datină, destin, fatalitate, fel, menire, noroc, obicei, predestinare, rânduială, soartă, tradiţie, ursită, uz, uzanţă, zodie.

Trimis de siveco, 13.07.2008. Sursa: Sinonime



orândă (soartă, datină) s. f., g.-d. art. orândei; pl. orânde

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



orândă (han, arendă) s. f., g.-d. art. orânzii; pl. orânzi

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ORÂN//DĂ orândăzi f. înv. 1) Cârciumă sătească (ţinută în arendă). /<ucr. orenda

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



orîndă (-de), s.f. – 1. Soartă, ursită, destin. – 2. Ordin, stil, mod. – var. orînd. sl. urędu "ordin" (Cihac, II, 313; Conev 88); cf. rînd şi slov. ured(a). – Der. orîndui, vb. (a ordona, a regla, a dispune), din sl. uręditi, cf. rîndui; orînduială, s.f. (ordin, dispoziţie); orînduitor, adj. (organizator).

Trimis de blaurb, 21.06.2008. Sursa: DER