orienta

ORIENTÁ, orientez, vb. I. 1. refl. A şti încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinaţie, a recunoaşte, a stabili direcţia, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluţia cea mai potrivită, a acţiona adecvat. ♦ tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumită direcţie. 2. tranz. A aşeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziţie sau direcţie faţă de punctele cardinale. ♦ fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ refl. A se călăuzi după..., a se conduce. ♦ (mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotaţie în plan în jurul unui punct. [pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter.

Trimis de ionel_bufu, 08.05.2004. Sursa: DEX '98



A (se) orienta ≠ a (se) dezorienta

Trimis de siveco, 27.02.2009. Sursa: Antonime



A orienta ≠ a deruta, a dezorienta

Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime



ORIENTÁ vb. 1. v. apuca. 2. v. călăuzi. 3. v. îndruma. 4. v. dirija.

Trimis de siveco, 26.11.2008. Sursa: Sinonime



orientá vb. (sil. -ri-en-), ind. prez. 1 sg. orientéz, 3 sg. şi pl. orienteáză

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A ORIENT//Á orientaéz tranz. 1) (persoane, colective etc.) A face să se orienteze. 2) (insta-laţii, aparate etc.) A aranja într-o anumită poziţie faţă de un anumit reper (un punct cardinal, o direcţie, un obiect). [Sil. ri-en-] /<fr. orienter

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



A SE ORIENT//Á mă orientaéz intranz. 1) (de-spre fiinţe) A şti să determine locul aflării sau direcţiei mişcării (după anumite semne). orienta pe teren. orienta după soare. 2) fig. A găsi soluţia cea mai bună (într-o anumită împrejurare). 3) A avea în imediata apropiere, conformân-du-se; a se călăuzi; a se conduce. [Sil. -ri-en-] /<fr. orienter

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



ORIENTÁ vb. I. 1. refl. A afla poziţia punctelor cardinale în raport cu locul unde se află; a şti încotro să se îndrepte. ♦ (fig.) A descoperi felul de a proceda într-o situaţie, a găsi soluţia unei probleme. 2. tr. A aşeza (ceva) în raport cu punctele cardinale. ♦ A îndrepta, a îndruma; (mar.) a îndrepta velatura astfel încât să prindă vântul. ♦ (mat.) A da o orientare, un sens unei drepte; a alege un sens în plan în jurul unui punct. [pron. -ri-en-. / < fr. orienter, it. orientare].

Trimis de LauraGellner, 01.01.2007. Sursa: DN



ORIENTÁ vb. I. refl. a afla poziţia punctelor cardinale în raport cu locul unde se află; a şti încotro să se îndrepte. ♢ (fig.) a descoperi felul de a proceda într-o situaţie, a găsi soluţia unei probleme. II. tr. a aşeza în raport cu punctele cardinale. ♢ a îndrepta; (mar.) a îndrepta velatura astfel încât să prindă vântul. ♢ (mat.) a da o orientare, un sens unei drepte; a alege un sens de rotaţie în plan, în jurul unui punct. (< fr. orienter)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN