- organ
- ORGÁN1, organe, s.n.1. Parte din corpul unei fiinţe vii, care îndeplineşte una sau mai multe funcţii vitale sau utile vieţii. ♦ Gură; p.ext. voce, glas. 2. Parte componentă a unui mecanism, a unei maşini, formată din una sau din mai multe piese, având o anumită funcţie. 3. fig. Mijloc, instrument de acţiune, de comunicare etc.; p.ext. exponent, reprezentant; mijlocitor. ♦ (Urmat de determinări care indică felul sau apartenenţa) Ziar, revistă. 4. Grup de persoane care îndeplineşte o funcţie politică, socială, administrativă etc.; instituţie politică, socială, administrativă etc. reprezentată de aceste persoane. – Din ngr. órganon, it. organo, lat. organum, fr. organe, germ. Organ, rus. organ.Trimis de rscurt, 25.11.2003. Sursa: DEX '98ORGÁN2, organe, s.n. (înv.) 1. Harpă, liră. 2. Orgă. – Din sl. or(ŭ)ganŭ, ngr. órganon, lat.organum, it. organo.Trimis de rscurt, 25.11.2003. Sursa: DEX '98ORGÁN s. 1. organism. (organ constituit de stat.) 2. v. autoritate. 3. v. publicaţie. 4. (anat.) organ genital = sex; organ rudimentar = rudiment.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeORGÁN s. v. liră, orgă.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeorgán (parte a corpului omenesc, a unui mecanism, instituţie, harpă) s. n., pl. orgáneTrimis de siveco, 26.02.2006. Sursa: Dicţionar ortograficORGÁN1 organe n. 1) Parte a unui organism animal sau vegetal care îndeplineşte anumite funcţii. 2) Piesă sau ansamblu de piese dintr-un sistem tehnic. 3) Publicaţie periodică (ziar, revistă). organul Uniunii Scriitorilor. 4) mai ales la pl. Instituţie cu funcţii speciale într-un domeniu anumit al vieţii sociale. /<ngr. órganon, it. organo, lat. organum, fr. organeTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXORGÁN2 organe n. înv. 1) v. ORGĂ. 2) In-strument muzical constând dintr-o ramă triunghiulară, pe care sunt întinse coarde verticale, inegale ca lungime, care produc sunete, când sunt ciupite cu degetele; harpă. /<sl. oruganu, ngr. órganon, lat. organumTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXORGÁN s.n. 1. Parte a corpului, a unui organism care îndeplineşte una sau mai multe funcţii vitale sau utile vieţii. 2. Piesă componentă a unei maşini sau a unui mecanism. 3. (fig.) Instrument, mijloc de acţiune, de comunicare; (p. ext.) publicaţie, ziar. 4. Grup de persoane numite sau alese în conducerea unei organizaţii politice sau administrative. [cf. lat. organum, fr. organe, germ. Organ, rus. organ].Trimis de LauraGellner, 01.01.2007. Sursa: DNORGÁN1 s. n. 1. parte a unui organism animal sau vegetal care îndeplineşte funcţii vitale sau utile vieţii. 2. piesă componentă a unei maşini, a unui mecanism. 3. (fig.) mijloc de acţiune, de comunicare etc.; (p. ext.) publicaţie, ziar. 4. grup de persoane numite, ori alese în conducerea unei organizaţii politice sau administrative. o organ de stat = formă de organizare legală cu anumite puteri în exercitarea funcţiilor statului; organ reprezentativ = organ de stat ales prin vot. (< lat. organum, gr. organon, fr. organe, germ. Organ, rus. organ)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDNORGAN2(O)- elem. "organ, organism". (< fr. organ/o/-, cf. lat. organum, gr. organon)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDNorgán (orgáne), s.n. – 1. Mădular, parte a corpului. – 2. Orgă. – 3. Harfă, lăută. – Mr. organ. Mgr. ὄργανός, parţial prin intermediul sl. oruganu (Murnu 40). sec. XVI, înv. cu ultimul sens, în cel de al doilea substituit în general de orgă, s.f., din fr. orgue. – Der. organic, adj., din fr. organique; organism, s.n., din fr. organisme; organist, s.m., din fr. organiste; organiza (var. înv. organisi), vb. din fr. organiser şi anterior din ngr. ỏργανίζω (Gáldi 216); organizator (var. înv. organisitor), adj.; organizaţi(un)e, s.f., din fr. organisation; neorganizat, adj. (dezorganizat, fără organizare); dezorganiza, vb., din fr. désorganiser; reorganiza, vb. (a organiza din nou), din fr. reorganiser; anorganic (var. neorganic), adj., din fr. anorganique.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
