ascet

ASCÉT, -Ă, asceţi, -te, s.m. şi f. (livr.) Pustnic, sihastru; fig. persoană care duce o viaţă austeră şi retrasă. – Din fr. ascète.

Trimis de cata, 15.02.2004. Sursa: DEX '98



ASCÉT s. v. pustnic.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



ascét s. m., pl. ascéţi

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ASCÉ//T ascetţi m. rel. 1) Călugăr care s-a retras într-un loc ferit de lume, petrecându-şi viaţa în post şi rugăciuni; sihastru; schimnic; pustnic. 2) fig. Persoană care duce o viaţă austeră şi retrasă. /<fr. ascete

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



ASCÉT s.m. şi f. Sihastru, anahoret, pustnic. ♦ (fig.) Om care îşi impune o viaţă austeră şi retrasă. [< fr. ascète, lat. asceta, cf. gr. asketes – deprins, exercitat].

Trimis de LauraGellner, 06.03.2006. Sursa: DN



ascét (ascéţi), s.m. – Pustnic, sihastru. – var. (înv) aschit, aschet. ngr. ἀσϰητής "obişnuit (cu viaţa ascetică)" şi modern din fr. (cf. Murnu 7). sec. XVII. – Der. ascetic, adj., din fr.; ascetism, s.n., din fr.: aschitac (var. aschitean), s.m. (înv., ascet).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER



ASCÉT, -Ă s. m. f. 1. cel care practică ascetismul; pustnic. 2. (fig.) om care îşi impune o viaţă austeră şi retrasă. (< fr. ascète)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN