- ocină
- ÓCINĂ, ocini, s.f. (înv. şi pop.) Bucată de pământ moştenită; moştenire, proprietate. – Din sl. otĩcina.Trimis de oprocopiuc, 03.05.2004. Sursa: DEX '98ÓCINĂ s. v. moşie.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeócină s. f., g.-d. art. ócinii; pl. óciniTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficÓCIN//Ă ocinăe f. înv. Pământ moştenit de cineva. /<sl. otiţinaTrimis de siveco, 13.10.2008. Sursa: NODEXócină (ócine), s.f. – Patrimoniu, moştenire. sl. otičina (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 233), cf. oteţ. – sec. XVI, înv., ca şi toate der. – Der. ocinaş, s.m. (moştenitor, proprietar rural); ocina, vb. (a moşteni); ocinătoare, s.f. (înv., teren); ocinător, s.m. (înv., proprietar).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.