- arătură
- ARĂTÚRĂ, arături, s.f. 1. Acţiunea de a ara; arat1. 2. Pământ arat. – Ara + suf. -ătură.Trimis de RACAI, 30.09.2003. Sursa: DEX '98ARĂTÚRĂ s. 1. arare, arat, plug, plugărie, plugărit, (rar) plugărire. (N-a ieşit azi la arătură.) 2. (concr.) ogor, ţarină, (pop.) răzor, (reg.) plan. (arătură este terenul arat.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimearătúră s. f., g.-d. art. arătúrii; pl. arătúriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficARĂTÚR//Ă arăturăi f. 1) v. A ARA. arătură de toamnă. 2) Pământ arat. /a ara + suf. arăturăăturăTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXarătúră (arătúri), s.f. – Arat, acţiunea şi rezultatul lui a ara. lat. ărātūra (Puşcariu 110; REW 602 a; DAR); cf. it. aratura, v. fr. areüre,, cat., sp., port. aradura. cf. ara.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.