- obliga
- OBLIGÁ, oblíg, vb. I. 1. tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. tranz. şi refl. A (se) îndatora. 3. refl. A se angaja, a-şi lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger.Trimis de ana_zecheru, 30.04.2004. Sursa: DEX '98OBLIGÁ vb. 1. v. constrânge. 2. v. nevoi. 3. v. supune. 4. a condamna, a constrânge, a forţa, a sili, (pop.) a osândi. (M-a obliga la inactivitate.) 5. v. reduce. 6. v. îndatora. 7. v. angaja.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeobligá vb. (sil. -bli-), ind. prez. 1 sg. oblíg, 3 sg. şi pl. oblígă; conj. prez. 3 sg. şi pl. oblígeTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA OBLIG//Á oblíg tranz. 1) (persoane) A pune cu forţa (să facă ceva); a sili; a forţa; a constrânge; a impune. 2) (despre îndatoriri de ordin juridic sau moral) A face să fie dator; a îndatora. Legea obligaă. Nobleţea lor ne obligaă. [Sil. -bli-] /<lat. obligare, fr. obligerTrimis de siveco, 23.10.2008. Sursa: NODEXA SE OBLIGÁ mă oblíg intranz. A-şi asuma sarcina; a se angaja; a se lega. [Sil. -bli-] /<lat. obligare, fr. obligerTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXOBLIGÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) îndatora. ♦ A da sau a lua asupră-şi o sarcină, a (se) angaja. 2. tr. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva). [P.i. oblíg. / < lat. obligare, cf. fr. obliger].Trimis de LauraGellner, 29.11.2006. Sursa: DNOBLIGÁ vb. I. tr., refl. a (se) îndatora. ♢ a da, a lua asupră-şi o sarcină, a (se) angaja. II. tr. a constrânge. (< lat. obligare, fr. obliger)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDNobligá (oblíg, obligát), vb. – A sili. lat. obligare (sec. XIX). – Der. (din fr.) obligativitate, s.f.; obligator(iu), adj.; obligaţi(un)e, s.f.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.