obiectivare

OBIECTIVÁRE, obiectivări, s.f. Faptul de a (se) obiectiva. – v. obiectiva.

Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



obiectiváre s. f. (sil. -biec-; mf. ob-), g.-d. art. obiectivării; pl. obiectivări

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



OBIECTIVÁRE s.f. Acţiunea de a (se) obiectiva şi rezultatul ei. ♦ Categorie filozofică şi estetică desemnând acţiunea de transformare a forţelor, aptitudinilor, gândirii umane în rezultate cu o existenţă obiectivă. [< obiectiva].

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DN



!obiectiváre (-biec-) s. f., g.-d. art. obiectivắrii; pl. obiectivắri

Trimis de Laura-ana, 12.06.2007. Sursa: DOOM 2



OBIECTIVÁRE s. f. faptul de a (se) obiectiva. ♢ acţiunea de transformare a capacităţilor fizice, intelectuale, volitive ale omului în produse cu existenţă obiectivă. (< obiectiva)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN