noră

NÓRĂ, nurori, s.f. Soţia cuiva considerată în raport cu părinţii soţului ei. ♢ expr. A intrat nora-n blide, se spune despre o femeie neîndemânatică la treburile gospodăreşti. – lat. nurus.

Trimis de ana_zecheru, 08.06.2004. Sursa: DEX '98



nóră s. f., g.-d. art. nurórii; pl. nuróri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



nóră-mea (-ta, -sa) s. f. + adj., g.-d. nóră-mii (-tii, -sii)

Trimis de siveco, 13.07.2007. Sursa: Dicţionar ortografic



NÓR//Ă nuróri f. Soţie a fiului în raport cu părinţii acestuia. ♢ A intrat norăa-n blide se spune cu ironie despre neîndemânarea unei persoane (care face zgomot cu vasele sau le sparge). [G.-D. nurorii] /<lat. nurus

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



nóră (nuróri), s.f. – Soţia fiului. – var. (înv.) nor. Mr. nor(ă), megl. noră. lat. nǒrus, formă populară a lui nŭrus (Densusianu, Hlr., 78; Puşcariu 1190; Candrea-Dens., 1244; REW 6000), cf. it. nuora, prov. noro, v. fr. nuere (saintong. nore), sp. nuera, port. nora. var. supravieţuieşte în legături sintactice: noru-mea, noru-sa; pl. indică un paralelism cu soră. Pentru absenţa diftongării, cf. Rosetti, I, 60. E cuvînt de uz general (ALR, I, 260).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER