- noian
- NOIÁN, noiane, s.n. 1. Cantitate, volum mare din ceva; belşug. ♦ Mulţime, număr mare de fiinţe, de lucruri, de fenomene. 2. Întindere mare de apă; nemărginire, imensitate. 3. Genune, abis, hău. [pr.: no-ian. – pl. şi: noianuri] – et. nec.Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98NOIÁN s. 1. v. nămete. 2. v. mulţime.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeNOIÁN s. v. abis, adânc, apă, mare, ocean, prăpastie, puhoi, şuvoi, torent.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimenoián s. n., pl. noiáneTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficNOIÁN noiane n. 1) Cantitate sau număr mare; mulţime. noianul anilor. 2) Întindere fără margini; nemărginire; nesfârşit; imensitate. 3) Adâncime foarte mare; neant; prăpastie; abis; hău. [Sil. no-ian] /cf. alb. ujanëTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXnoián (noiánuri), s.n. – 1. (înv.) Golf. – 2. Mare, largul mării; puzderie. Origine necunoscută. Relaţia cu alb. ujanë "ocean", din uf "apă" (Hasdeu, cuv. din Bătrîni, I, 295; Philippide, II, 726; Puşcariu, Dacor., III, 387; Puşcariu, Lr., 265; Rosetti, II, 120) nu pare probabilă (cf. Tiktin), deoarece, dacă ambele cuvinte provin din aceeaşi sursă, rom. nu ar conserva terminaţia -an (› -în). După ipoteza puţin sigură a lui Densusianu, GS, III, 423, în loc de *loian ‹ sl. loj- "a curge"; după Giuglea, Dacor., X, 108, din alb. llohë "ploaie". Legat de ceh. noŕe "abis", după Cihac, II, 217, sau anterior indoeurop. (Lahovary 339). Sensul de "mare" ar putea fi secundar. Nuanţa înv. pare să fie cea de "coastă de mare, golf"; cel modern de "larg al mării", ar putea fi rezultatul unei interpretări echivoce, căci cuvîntul nu are circulaţie populară. Dacă ar fi aşa, s-ar putea porni de la naie "navă", *năian "loc pentru nave" (ca ochian "instrument pentru ochi").Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.