acolisi

ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV. refl. (înv.) 1. A se lega, a se agăţa de cineva, a se ţine de capul cuiva cu duşmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor (aorist). lui kollô "a (se) lipi").

Trimis de ana_zecheru, 07.08.2004. Sursa: DEX '98



acolisí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. acolisésc, imperf. 3 sg. acoliseá; conj. prez. 3 sg. şi pl. acoliseáscă

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



acolisí, (-sésc, -ít), vb. – A prinde, a apuca. < ngr. ἀϰολλῶ "a se lipi", aorist ἀϰόλλησα. sec. XVII, azi puţin folosit. – Der. acolisitor, adj. (tenace, încăpăţînat); acolisitură, s.f. (încăpăţînare, stăruinţă).

Trimis de blaurb, 26.08.2006. Sursa: DER



ACOLISI vb. (Mold.) A se ţine, a se lega de capul cuiva (mai ales cu gînd rău). A: Cînd se va acolisi un om de altul nefiindu-i cela cu nici o deală, aşa numai într-o pizmă va vrea să-l ucigă, cela însă nu se va da. PRAV. Ce să acoliseaşte Radul-Vodă de cel sărac? CLM, 21v. Ce mai bine ar fi, o, soră, să nu te mai acolisăşti de lucrul mieu. B 1779, 36v; cf. DOSOFTEI, VS; CRON. 1689, 37v; CRON. 1707, 34v; PSEUDO-AMIRAS (gl.); CRON. 1732, 28v; NECULCE; CRON. sec. XVIII, 27v. // B: cf. ÎNDREPTAREA LEGII.ekóllissa (aor. al lui kolló „a (se) lipi”).acolisitură.

Trimis de dante, 13.09.2007. Sursa: DLRLV



!acolisí (a se acolisi) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséşte, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 să se acoliseáscă

Trimis de CristinaDianaN, 24.05.2007. Sursa: DOOM 2