armă

ÁRMĂ, arme, s.f. 1. Obiect, unealtă, aparat, maşină care serveşte în lupta împotriva inamicului, la vânat, în unele probe sportive etc. ♢ expr. A fi (sau a se afla) sub arme = a face serviciul militar. ♦ Parte dintr-o armată specializată şi dotată pentru un anumit fel de luptă; serviciu militar specializat în acest sens. 2. (La pl.) Armament. 3. (În sintagma) Armă ecologică = nume generic dat metodelor şi tehnicilor de război destinate modificării condiţiilor normale ale mediului înconjurător al inamicului. 4. fig. Mijloc de luptă (pe planul ideilor, al politicii etc.). ♢ expr. A bate (pe cineva) cu propriile arme = a învinge (pe cineva) cu propriile argumente. 5. (La pl.) Ansamblul semnelor simbolice de pe o stemă, de pe un blazon etc. – lat. arma.

Trimis de romac, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



ÁRMĂ s. (fam.) sculă. (armă de vânătoare.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



ármă s. f., g.-d. art. ármei; pl. árme

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ÁRM//Ă armăe f. 1) Unealtă sau maşină care serveşte pentru atac, pentru apărare, la vânat sau în unele probe sportive. armă atomică. armă chimică. ♢ armă albă armă destinată luptei corp la corp (de exemplu: baioneta, cuţitul, pumnalul, sabia etc.). armă de foc armă pentru încărcarea căreia se foloseşte pulbere explozivă (de exemplu: puşca, tunul, revolverul etc.). A fi (sau a se afla) sub armăe a face serviciul militar. A depune armăele a) a se preda duşmanului; a se declara învins; b) a se lăsa bătut; a ceda. 2) Unitate de trupe specializate pentru un anumit fel de luptă. 3) fig. Mijloc pus în serviciul unui scop. ♢ A bate pe cineva cu propriile lui armăe a învinge pe cineva cu propriile lui argumente. [G.-D. armei] /<lat. arma, fr. arme

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



armă (árme), s.f. – Obiect, unealtă, aparat care serveşte în luptă. – Mr. armă,, istr. Ǫrmę. lat. arma (Puşcariu 125; Candrea-Dens., 89; REW 650; DAR); cf. alb. armë, it., sp., port. arma, fr. arme. Der. arma, vb., pe care REW 651 îl derivă de la lat. armāre; armărie, s.f. (depozit de arme); armaş, s.m. (boier de rangul trei, mare maestru de artilerie. Era însărcinat cu menţinerea ordinii publice, şi răspundea şi de muzica de la curte şi de ţiganii prinţesei, soţia domnitorului; conducea tribunalul criminal. În mod normal, subordonaţii lui sînt denumiţi la fel, armaşi sau armăşei); armăşel, s.m. (paznic); armăşesc, adj. (propriu unui armaş); armăşi, vb. (a numi în funcţia de armaş; a exercita această funcţie; a aplica pedeapsa capitală); armăşie, s.f. (înv., tortură); armăşoaie, s.f. (soţie de armaş); armătură, s.f. (armură; blazon, armoarii), apare din sec. XVII, cu primele sensurile, azi înv. (ultimul provine din fr. armature). Puşcariu 127 îl derivă din. lat. armatura, cf. it. armatura, sp. armadura; ar putea însă fi şi formaţie internă, cu suf. -tură, cf. bătătură, căutătură, murătură etc.; înarma, vb. Der. neol. arma, vb. (a lansa în serviciu o navă cu utilajul necesar), din fr. armer; armament, s.n., din fr.; armată, s.f. cu var. armadă, armadie (înv.), din it. armata (var. se explică prin intermediul ngr. ἀρμάδα, sb., bg. armada); armator, s.m., din fr. armateur; armie, s.f. din fr. armée, prin intermediul pol. armia, rus. armija (sec. XVIII), astăzi înv.; armistiţiu, s.n., din lat. armistitium (sec. XVIII), poate prin intermediul pol. armistycyum; armoarii, s.f. pl. (arme; blazon), din fr. armoiries; armorial, s.n. (carte a boierilor), din fr.; armură, s.f., din fr.; armurărie, s.f. (loc unde se fabrică, de repară sau se vînd arme); armurier, s.m.; desarma, vb., din fr. désarmer; rearma, vb., din fr. – Din rom. armaş provine mag. ármás "armaş".

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER



ÁRMĂ s. f. 1. unealtă, maşină care serveşte pentru atac sau apărare. o armă albă = armă destinată luptei corp la corp (baionetă, stilet etc.); a depune ĕle = a se preda; (fig.) a ceda. ♢ (pl.) ansamblul semnelor heraldice de pe o stemă, de pe un blazon. 2. categorie de trupe din forţele armate corespunzând unei activităţi specializate. 3. (fig.) mijloc de combatere a unui adversar pe planul ideilor, al politicii. (< lat. arma)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN