neogramatic

NEOGRAMÁTIC, -Ă, neogramatici, -ce, adj., s.m. şi f. 1. adj. (În sintagmele) Şcoala neogramatică sau curentul neogramatic = curent lingvistic care susţine principiul regularităţii schimbărilor fonetice (considerând analogia drept factor principal în apariţia formelor noi) şi promovează studiul limbilor moderne. 2. s.m. şi f. Adept al curentului neogramatic (1). [pr.: ne-o-] – Neo- + gramatic (după germ. Junggrammatiker, fr. néo-grammairien, it. neogrammatici).

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



neogramátic adj. m., s. m. (sil. ne-o-gra-), pl. neogramátici; f. sg. neogramátică, pl. neogramátice

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



NEOGRAMÁTI//C neogramaticcă (neogramaticci, neogramaticce): Şcoală neogramaticcă (sau curent neogramatic) curent lingvistic apărut spre sfârşitul sec. XIX, care a început să acorde o atenţie sporită studiului limbilor vii şi dialectelor. [Sil. ne-o-] /neo- + gramatic

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



NEOGRAMÁTIC, -Ă adj. Referitor la principiile şi la metodele şcolii neogramatice. ♢ Şcoală neogramatică = curent apărut în a doua jumătate a sec. XIX, fundat de lingviştii germani Osthoff şi Brugmann, care pune accent pe cercetarea limbilor vii şi pe legile fonetice, dar care nu s-a putut ridica la conceperea limbii ca un fenomen social. // s.m. Adept al acestei şcoli. [După germ. Junggrammatiker, fr. néo-gramairien, it. neogrammatico].

Trimis de LauraGellner, 22.06.2005. Sursa: DN



NEOGRAMÁTIC, -Ă I. adj. şcoală neogramatică = curent lingvistic care susţine principiul regularităţii absolute a schimbărilor fonetice, analogia ca factor principal în crearea formelor noi şi necesitatea studierii limbilor moderne şi a dialectelor lor. II. s. m. adept al acestei şcoli. (după fr. néo-gramairien, germ. Junggrammatiker)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN