- nativ
- NATÍV, -Ă, nativi, -e, adj. 1. (Despre însuşiri) înnăscut, natural (I 4); firesc. 2. (chim.; despre elemente, mai ales despre metale) Care se găseşte în zăcămintele din scoarţa pământului în stare pură, necombinată cu alte substanţe. – Din lat. nativus, fr. natif, germ. nativ.Trimis de cornel, 04.06.2004. Sursa: DEX '98NATÍV adj. 1. v. înnăscut. 2. curat, neamestecat, pur, (înv. şi reg.) safi, (Transilv. şi Bucov.) prisnic, (înv.) prisne, (fig.) virgin. (Aur nativ.)Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimenatív adj. m., pl. natívi; f. sg. natívă, pl. natíveTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficNATÍV nativă (nativi, native) 1) Care aparţine cuiva din naştere; înnăscut. 2) (despre metale şi unele minerale) Care se găseşte în natură în stare pură; care nu este combinat cu alte substanţe. Aur nativ. /<lat. nativus, fr. natif, germ. nativTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXNATÍV, -Ă adj. 1. Înnăscut; natural. 2. (Despre elemente chimice) Care se găseşte (liber) în natură, necombinat cu alte substanţe; pur. [cf. fr. natif, lat. nativus].Trimis de LauraGellner, 16.11.2006. Sursa: DNNATÍV, -Ă I. adj. 1. (despre elemente chimice) care se găseşte (liber) în natură, necombinat cu alte substanţe; pur 2. înnăscut; natural. II. adj., s. m. (cel) născut în, originar din; indigen. (< lat. nativus, fr. natif, germ. nativ)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.