nani

NÁNI, interj. (Adesea repetat; mai ales în cântece de leagăn) Cuvânt cu care se îndeamnă copii la somn. ♢ expr. (În limbajul copiilor; substantivat) A face nani = a se culca, a adormi; a dormi. – cf. ngr. n á n i , n á n i, bg. n a n i.

Trimis de RACAI, 27.10.2008. Sursa: DEX '98



NÁNI interj. (reg.) nina!, (Mold., Bucov. şi Transilv.) liu-liu! (nani!, nani!, puiul mamii!)

Trimis de siveco, 27.10.2008. Sursa: Sinonime



náni interj.

Trimis de siveco, 27.10.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



náni, náni (náni-náni) interj.

Trimis de siveco, 27.10.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



NÁNI interj. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a îndemna un copil să adoarmă). ♢ A face nani a se culca, a adormi. /cf. ngr. náni, bulg. nani

Trimis de siveco, 27.10.2008. Sursa: NODEX



náni interj. – 1. Cîntec de leagăn, bebeluş. – 2. (s.m.) Cuvînt cu care se îndeamnă copiii la somn. Creaţie expresivă, cf. ngr. νάννι, it. (ninna) nanna, sp. nana, sb. ninati, "a adormi". – Der. nană, s.f. (mamă, mătuşă, titlu de reverenţă pentru femeile mai în etate), cf. ngr. νάννη, alb. nënë, sb., bg. nana, rus. njanja "doică" (după Candrea, din sb., soluţie care nu este imposibilă, fiind vorba de cuvinte comune mai ales în Banat. şi Trans.); nănăi, vb. (Trans., a îngîna, a fredona); nănăială, s.f. (îngînare, fredonare); nene, s.m. (Mold., tată; Munt., tată, unchi, titlu de reverenţă, adesea pentru fratele mai mare; arg., netrebnic, peşte, codoş), cf. gr. νέννος "unchi", νάννα "mătuşă", ngr. νενέ "mamă", tc. nene "soră sau frate mai mare", bg. nene, mag. néne, sp. nene (după Lokotsch 1553 şi Ronzevalle 169, rom. ar proveni din tc.; după Cihac, II, 210 şi Conev 58, din bg.); nea, s.m. (unchi), formă abreviată din nenea, se foloseşte numai urmat de numele de persoană; neică, s.m. (unchi; prieten); neneacă (var. Mold. nineacă), s.f. (mamă), format după babacă (după Candrea din tc. nene "mamă"); neneri (var. nineri, ninera), vb. (Mold., a adormi cu cîntec un copil; a se preface, a momi), probabil legat de ngr. νανουρίζω "a legăna" (după Puşcariu 1182, dintr-un lat. *nῑnnĭnāre, care pare mai puţin probabil). Pentru nene, cf. ALR, I, 162. Din rom. provine rut. nene (Miklosich, Wander., 17).

Trimis de blaurb, 19.05.2008. Sursa: DER