- naim
- naím (-muri), s.n. – 1. Contract, compromis. – 2. Salariu, plată. – var. năi(e)m. sl. naimŭ "conducere" (Miklosich, Lexicon, 404; Cihac, II, 209; Conev 78). – Der. năimi (var. nă(ie)mi, (î)nă(i)mi), vb. (a contracta, a lua în serviciu; a închiria), din sl. najmati, cf. bg. naemam, sb., cr. najmiti; năimeală, s.f. (angajare); năiemnic, s.m. (înv., salariat); năimitor, s.m. (persoană care angajează, năimeşte).Trimis de blaurb, 18.05.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.