- mărgărit
- MĂRGĂRÍT1, (1) mărgărite s.n., (2) s.m. 1. s.n. Mărgăritar (1). 2. s.m. Lăcrimioară. [var.: (2) mărgărínt s.m.] – Din ngr. margharítis.Trimis de ana_zecheru, 09.04.2008. Sursa: DEX '98MĂRGĂRIT2, -Ă, mărgăriţi, -te, adj. (pop.; despre pomi) Înflorit. v. mărgări.Trimis de ana_zecheru, 09.04.2008. Sursa: DEX '98MĂRGĂRÍT s. v. boul-domnului, boul-lui-dumnezeu, buburuză, lăcrimioară, mărgăritar, mărgăritărel, perlă, vaca-domnului, vâsc.Trimis de siveco, 09.04.2008. Sursa: Sinonimemărgărít (bot.) s. m.Trimis de siveco, 09.04.2008. Sursa: Dicţionar ortograficMĂRGĂRÍT1 mărgărite n. 1) Formaţie dură şi strălucitoare, de cele mai multe ori sferică, extrasă din scoicile unor moluşte şi folosită la confecţionarea bijuteriilor; mărgăritar; pierlă. 2) Obiect de valoare foarte mare; mărgăritar. /<ngr. margharitisTrimis de siveco, 09.04.2008. Sursa: NODEXMĂRGĂRÍ//T2 mărgăritţi m. Plantă erbacee perenă, cu frunze mari, alungite, cu flori mici, albe, în formă de clopoţei şi cu miros foarte plăcut; mărgăritar; lăcrimioară. /<ngr. margharítisTrimis de siveco, 09.04.2008. Sursa: NODEXmărgărít (mărgăríte), s.n. – 1. Perlă. – 2. Plantă (Loranthus europaeus). – var. mărgărint. ngr. μαργαρίτης (Candrea; Scriban), cf. bg., sb. margarit. Este cuvînt identic cu mărgăritar, s.n. (perlă, plantă; Loranthus europaeus, Convallaria maialis), mr. mărgăritar(e), din ngr. μαργαριτάρι (Murnu 35; Meyer 260), cf. alb., bg. margaritar. – Der. mărgăritărea, s.f. (iris). Mărgărită (var. margarită), s.f. (margaretă, Chrysanthemus leucanthemum), din fr. marguerite, a fost apropiat fonetic de mărgăritar. cf. mărgea.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.