mărar

MĂRÁR s.m. Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu frunze filiforme şi cu flori galbene, întrebuinţată drept condiment (Anethum graveolens). ♢ expr. A se băga în vorbă ca mărarul în ciorbă sau (rar) a se amesteca ca mărarul în bucate = a participa nepoftit la o discuţie. – cf. alb. m ë r a j, ngr. m á r a t h r o n.

Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



MĂRARUL-BROÁŞTEI s. v. romaniţă neade-vărată, romaniţă nemirositoare.

Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonime



MĂRARUL-CÁLULUI s. v. ciuin, odagaci, săpunariţă.

Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonime



MĂRARUL-CÂMPULUI s. v. nemţişor.

Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonime



mărár s. m.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



MĂRÁR m. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina ramificată, cu frunze mărunte şi cu flori galbene-verzui, folosită drept condiment. /cuv. autoht.

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



mărár s.m. – Plantă (Anethum graveolens). Legat. de gr. μάραθρον, dar der. e obscură. Der. directă din gr. (Thumb 15; Philippide, Principii, 107; Philippide, II, 744; Pascu, II, 60; Diculescu, Elementele, 460) e puţin probabilă. Poate din ngr. μαράθριον (Berneker, II, 73; Philippide, II, 647), cf. alb. marai, mërajë, sb., cr. morac. cf. molotru. – Der. mărăraş, s.m. (plantă, Phellandrium aquaticum).

Trimis de blaurb, 27.10.2008. Sursa: DER