mâsgăli

mîsgălí (mâsgălésc, mâsgălít), vb. – A mînji; a murdări, a păta. – var. mîzgăli, smîngăli, măsgăli, (Trans. de n.) mozgoli. Creaţie expresivă, cf. mînzăli "a mînji", mîgăli "a se uita mult la ceva", morfoli "a murdări" etc. S-a presupus o relaţie cu pol. mazgáć "a unge", din sl. mazati "a unge" (Cihac, II, 185; Candrea); cu rut. markaliti (Bogrea, Dacor., IV, 833); cu rut. mazguljati (Scriban), care trebuie să provină din rom.; sau un der. din lat. *exmaculāre cu infix (Buescu, RPF, III, 256). – Der. mîsgăleală, s.f. (pată); mîsgălitură, s.f. (mînjeală; pată); mîsgălici, s.m. (conţopist, poetastru).

Trimis de blaurb, 10.12.2008. Sursa: DER