- mâine
- MẤINE adv. În ziua care urmează celei de azi. ♢ loc. adj. De mâine = a) din ziua următoare celei de azi; b) din viitorul apropiat. ♢ expr. Pe mâine, formulă de salut la despărţire, indicând o reîntâlnire în ziua următoare. ♦ În viitorul apropiat; în viitor, cândva. ♢ expr. Ca mâine(-poimâine) sau mâine-poimâine = într-un viitor apropiat, (în) curând. De mâine în... zile (sau săptămâni, luni) = peste... zile (sau săptămâni, luni). – lat. mane.Trimis de claudia, 29.12.2005. Sursa: DEX '98Mâine ≠ ieriTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: AntonimeMÂINE adv. (Transilv. şi Banat.) mânezi.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimemâine adv.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficmâine-póimâine (mâine, póimâine) (curând) loc. adv.Trimis de siveco, 13.07.2007. Sursa: Dicţionar ortograficMÂINE adv. În ziua care urmează după azi. ♢ De mâine a) începând cu ziua care vine; de a doua zi; b) care va veni în viitor. (Ca) mâine-poimâine în timpul cel mai apropiat; în curând; degrabă. Pe mâine! să ne revedem a doua zi! la revedere! salut! Ba azi, ba mâine se zice când este vorba de o amânare continuă. /<lat. maneTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXmîine adv. – Ziua imediat următoare. – var. (Mold., Trans.) mîne. Mr. mîne, megl. mǫini, istr. măre. lat. mānĕ (Diez, I, 261; Puşcariu 1083; Candrea-Dens., 1116; REW 5294), cf. it. (di)mani, prov. (da)man fr. (de)main. Rezultatul normal este mîine, cf. c(î)ne, pî(i)ne. Infixul vocalic se întîlneşte şi în it., unde, fără îndoială, reprezintă o evoluţie diferită, poate o fază de tranziţie a evoluţiei de la a la e (Rohlfs, gram., 87): v. genov. graindi (mare), cristiain "creştin" faţă de genov. ken "cîine", men "mînă", ca şi abruz. maina "mînă", kambaina "clopot" (Rohlfs, gram., 91). – Comp. mînezi, adv. (Banat, Trans., ziua următoare); poimîine (mr. păimîne, megl. poimoni), adv. (după mîine), cu poi ‹ lat. post, cf. păi, apoi şi it. posdomani.Trimis de blaurb, 16.04.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.