muri

MURÍ, mor, vb. IV. intranz. 1. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viaţă; a răposa, a deceda, a sucomba, a expia. ♢ expr. A muri cu zile = a deceda în urma unei boli insuficient îngrijite sau în împrejurări neprevăzute. ♦ (Prin exagerare) A suferi foarte tare, a se simţi covârşit de o durere, de un sentiment etc. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. "după") A ţine foarte mult la cineva sau la ceva, a-i plăcea nespus, a iubi cu patimă. 2. (Despre plante) A se usca, a se veşteji. 3. fig. A înceta de a mai fi văzut sau auzit; a se pierde treptat, a se stinge. – lat. moriri.

Trimis de ana_zecheru, 09.12.2008. Sursa: DEX '98



A muri ≠ a (se) naşte, a învia, a răsări, a trăi, a vieţui

Trimis de siveco, 26.06.2008. Sursa: Antonime



MURÍ vb. 1. a deceda, a dispărea, a se duce, a pieri, a se prăpădi, a răposa, a (se) sfârşi, a se stinge, a sucomba, (livr.) a repauza, (înv. şi pop.) a se săvârşi, (înv. şi reg.) a se pristăvi, (înv.) a se proslăvi, (ir.) a crăpa, a plesni, (înv. şi reg. ir.) a se sparge, (fig. şi fam.) a se curăţa, (fig.) a adormi, (livr. fig.) a expira, (înv. şi pop. fig.) a pica, (înv. şi reg. fig.) a se muta, a se petrece, (arg.) a o mierli. (A muri în urma unui atac de cord.) 2. v. cădea.

Trimis de siveco, 08.10.2007. Sursa: Sinonime



murí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. mor, imperf. 3 sg. mureá

Trimis de siveco, 24.04.2005. Sursa: Dicţionar ortografic



A MURÍ mor intranz. 1) A înceta de a mai trăi; a se stinge din viaţă; a se sfârşi; a deceda; a răposa; a sucomba. ♢ muri după cineva (sau după ceva) a ţine foarte mult la cineva (sau la ceva); a suferi foarte tare pentru cineva (sau ceva). muri de foame a) a fi foarte flămând; b) a fi foarte sărac. muri de dor (frică, tristeţe) a fi covârşit de dor (frică, tristeţe). muri cu zile a muri înainte de vreme (în împrejurări nefaste sau neglijând o boală). A trage să moară a fi în agonie; a fi pe patul de moarte. 2) (despre plante) A pierde cu totul seva (de secetă, de frig etc.); a se usca; a pieri. 3) fig. A înceta de a mai fi perceput cu organele de simţ; a dispărea treptat; a se pierde. 4) fig. A înceta de a mai exista (printr-o evoluţie lentă); a ajunge în declin; a apune. Civilizaţie, limbă care moare. /<lat. moriri

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



murí (-mort, murít), vb. – 1. A deceda, a se sfîrşi din viaţă. – 2. A simţi o pasiune vehementă. – 3. A se epuiza, a se extenua. – Mr. mor, murire, megl. mor, muriri, istr. mor. lat. mǒrior, redus la o conjug. analogică *mǒrῑre (Puşcariu 1107; Candrea-Dens., 1174; REW 5681), cf. it. morire, prov., cat., sp. morir, fr. mourir. Cuvînt de uz general (ALR, I, 286). – cf. mort, moarte, mortăciune, amorţi. Der. muricios, adj. (înv., mortal); murind, s.m. (călugăr care îngrijeşte muribunzii), cuvînt neuzual, creat de Caragiale, după modelul fr. mourant; muribund, adj., din fr. moribond; muritor, s.m. (mortal, efemer); nemurire, s.f. (imortalitate); nemuritor, adj. (imortal); nemuri (var. înemuri), vb. (a imortaliza), neuzual, creaţie a scriitorilor romantici; nemuritorie, s.f. (înv., imortalitate).

Trimis de blaurb, 27.10.2008. Sursa: DER