mult

MULT, -Ă, mulţi, -te, adj., adv. 1. adj. Care se află în mare număr, în cantitate mare sau în sorturi diferite; de intensitate deosebită, de proporţii mari, de durată lungă. ♢ loc. adv. De (mai) multe ori sau in (mai) multe rânduri = în mod repetat, adesea. ♢ expr. A nu mai avea zile multe = a fi aproape de moarte. ♦ (Substantivat, n. pl.) Lucruri, fapte, întâmplări numeroase (şi variate). ♢ expr. A nu şti multe = a) a trece repede la acţiune, a lua hotărâri energice; b) a se supăra uşor. Mult cu multul sau multul cu mult = oricât de mult, foarte mult. Multe (şi de) toate = lucruri de tot felul; probleme variate. Multe şi mărunte = a) lucruri, probleme de tot felul; b) fleacuri, nimicuri. Şi mai multe nu = neapărat, cu orice preţ. 2. adv. În cantitate însemnată, în mare măsură; în mod intens, stăruitor; cu valoare mare; pe o distanţă mare; în timp îndelungat; de repetate ori. ♢ Cu mult = în foarte mare măsură. Cel mult = a) maximum; b) în cel mai bun caz. Mai mult = a) în special, mai ales, îndeosebi; b) (reg.; în construcţii negative) de acum înainte, din acest moment. De mult = a) dintr-o vreme îndepărtată, de altădată; din vechime; b) de timpuriu, devreme. ♢ loc. conj. De mult ce = din cauza, datorită cantităţii, duratei, intensităţii (extreme) etc. ♢ expr. Mai mult sau mai puţin = oarecum, relativ. (Asta) e prea mult = (asta) întrece măsura, depăşeşte ceea ce trebuie sau se cuvine. Mult şi bine = vreme îndelungată. A nu mai avea mult = a) a fi aproape de sfârşitul unei acţiuni; b) a fi aproape de sfârşitul vieţii, a nu mai avea de trăit decât puţine zile. ♦ (înv. şi reg.; înaintea unui adjectiv sau a unui adverb, dă acestora valoare de superlativ) în cel mai înalt grad; foarte, extrem. [gen.-dat. pl. m. şi f. multora] – lat. multus, -a, -um.

Trimis de ana_zecheru, 27.05.2004. Sursa: DEX '98



Mult ≠ puţin, niţel, oleacă, scurt

Trimis de siveco, 18.04.2007. Sursa: Antonime



MULT adj., adv. 1. adj. v. numeros. 2. adv. v. greu. (Pachetul atârnă, cântăreşte mult.) 3. adv. vârtos, zdravăn. (Bea mult.) 4. adv. v. departe. 5. adv. v. îndelungat. 6. adv. v. îndelung. 7. adv. intens, tare. (A suferit mult.) 8. adv. rău, tare. (S-a chinuit mult.) 9. adv. tare. (mult ar vrea să se plimbe.) 10. adj. v. variat.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



mai de mult (de mai mult timp) adv. + prep. + adv.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



mult adj. m., pl. mulţi; f. sg. múltă, pl. múlte; g.-d. pl. m. múltor, f. múltora

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



MUL//T¹ multtă (multţi, multte) 1) Care este în cantitate mare. 2) Care este de lungă durată. mult timp. /<lat. multus

Trimis de siveco, 18.04.2007. Sursa: NODEX



MULT² adv. 1) În număr mare; în cantitate mare; un timp îndelungat. A produce mult. A cânta mult. ♢ Cu mult în mare măsură; considerabil. Mai mult mai cu seamă; îndeosebi. Cel mult a) maximum; b) în cel mai bun caz. A fi mai mult mort (decât viu) a) a fi cuprins de un sentiment puternic de frică; b) a fi peste măsură de istovit. Din mult în mai mult într-o măsură tot mai mare; din ce în ce mai tare, mai intens. Mai mult sau mai puţin într-o măsură oarecare; întrucâtva. Nici mai mult, nici mai puţin a) atât, cât se cuvine; tocmai cât trebuie; b) se spune pentru a exprima o nedumerire, stupoare. Asta-i prea mult asta întrece orice măsură; asta-i prea-prea. mult şi bine a) mult timp; timp îndelungat; b) degeaba; în zadar. A nu mai avea mult a) a fi pe cale de a termina un lucru; b) a fi aproape de a muri. 2) La depărtare mare; departe. A lăsa mult în urmă. 3) (deseori urmat de prea) În cel mai înalt grad; foarte tare; extrem de. mult stimat. mult dorit. mult preafrumos. /<lat. multus

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



MULT³ multe n. Număr mare (de obiecte sau de fiinţe). ♢ multe şi de toate fel de fel de lucruri. multe şi mărunte a) fel de fel; b) fleacuri; lucruri neînsemnate. A nu şti multe a) a se supăra uşor; b) a trece la acţiune. /<lat. multus

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



mult (-tă), adj. – 1. Abundent. – 2. (adv.) Destul, considerabil, enorm, în catitate mare. – 3. (adv.) Timp îndelungat, un interval mare de timp. – Mai mult, încă, în plus. – Cel mult, numai, atît. – De mult, altădată, cu lung timp în urmă. – Prea mult, peste măsură, în exces. – 4. (adv.) Numai, abia, doar. – 5. (s.n.) Cantitate mare, lucruri numeroase. – Mulţi, lume, nenumăraţi oameni. – Multe, nenumărate lucruri. – Şi mai multe nu, neapărat, cu orice preţ. Multul cu mult, oricît de mult, foarte mult. – Mr. multu, megl. mult, istr. munt. lat. multus (Puşcariu 1124; Candrea-Dens., 1168; REW 5740), cf. it. molto, prov., cat. molt, v. fr. moult, sp. mucho, port. muito. – Der. multicel (var. multişor), adj. (destul); mulţime (var. înv., mulţie), s.f. (oameni mulţi, multitudine, abundenţă); înmulţi (var. mulţi), vb. (a multiplica; a augmenta; refl., a se reproduce); înmulţire, s.f. (multiplicare); înmulţitor, s.n. (multiplicator); deînmulţit, s.n. (primul factor al unei înmulţirii). Mulţumi (var. înv., mulţemi, Trans., mulţămi), vb. (a satisface, a sătura; a premia, a gratifica, a plăti, a-şi exprima satisfacţia prin cuvinte de graţie; refl., a fi satisfăcut; refl., a fi, a se arăta sătul, a nu putea mai mult), este fără îndoială, un der. de la mulţime (› *mulţimi › mulţemi), ca îndestula de la destul. Der. general admisă, din la mulţi ani (Creţu 349; Tiktin; REW 487; Candrea; Scriban; Bărbulescu, Arhiva, XXXIII, 47; Sandfeld 42) nu pare posibilă, fiindcă astfel de compuse nu sînt curente în rom. (Trans., mulţam nu este un rezultat al lui mulţi ani, ci o var. dialectală a lui mulţumesc; paralelismul cu ngr. εἰς πολλὰ ἔτη "să trăiască mulţi ani" › στολλάτη "mulţumesc" este sugestiv, fără să constituie un argument hotărîtor, fiindcă acest etimon nu explică celelalte sensuri ale cuvîntului). Der. mulţămeală, s.f. (gratitudine), înv.; mulţumită (var. mulţămită), s.f. (premiu, recompensă; recunoştinţă); mulţumitor (var. mulţămitor), adj. (satisfăcător, suficient, recunoscător); nemulţumire, s.f. (neplăcere); nemulţumit, adj. (nesatisfăcut, mofturos); nemulţumitor, adj. (care nu dă satisfacţie). – Der. din fr. multiplu, adj.; multiplica, vb.; multiplicator, adj.; multiplicat, s.n.; multiplicitate, s.f.; submultiplu, s.n.

Trimis de blaurb, 10.05.2008. Sursa: DER