moş

MOŞ, moşi, s.m. I. 1. Bărbat (mai) în vârstă; unchiaş, moşneag; p. restr. apelativ cu care cineva mai tânăr se adresează unui bărbat mai în vârstă. ♢ Moş Martin sau (rar) moş Ursilă = ursul. ♢ expr. A-i veni moş Ene pe la gene = a i se face somn, a începe să moţăie. 2. (înv. şi reg.) Bunic; (mai ales la pl.) ascendent (mai îndepărtat), înaintaş, strămoş. ♢ expr. De când cu moş Adam = din vremurile de demult. Din (sau de la) moşi-strămoşi = moştenit de la strămoşi, păstrat din generaţie în generaţie; de demult, din vremuri străvechi. A spune (sau a înşira, a îndruga) moşi pe groşi (sau moşi păroşi) = a îndruga nimicuri, a spune vorbe fără temei, minciuni, a povesti lucruri fanteziste. La moşii cei verzi = niciodată, la paştile cailor. De când cu moşii verzi (sau roşii) = de foarte multă vreme. ♦ (reg.) Unchi. 3. Personaj mascat, reprezentând un bătrân, care însoţeşte brezaia sau care apare în diferite creaţii dramatice populare; moşneag. 4. (pop.; la pl.; de obicei art.) Fiinţe imaginare despre care se crede că ar alunga iarna; fiecare dintre cele nouă zile din lună martie care urmează după zilele babelor. 5. (La pl.; în tradiţiile populare) Nume dat mai multor sărbători religioase în care se fac slujbe şi pomeni pentru morţi. ♦ Bâlci tradiţional organizat în sâmbăta dinaintea Rusaliilor; p. ext. târg care se ţine în diverse localităţi şi unde, pe un anumit loc, sunt amenajate şi organizate o serie de distracţii publice. ♢ expr. A se strânge (sau a se aduna) lumea ca la moşi = a se aduna lume multă pentru a vedea ceva neobişnuit. II. Partea cu cârlig a unei copci. ♦ Disc al unei capse, care se îmbucă în celălalt disc. – Din moaşă (derivat regresiv).

Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



MOŞ s. 1. bătrân, moşneag, (pop.) unchiaş, (reg. şi peior.) ghiuj, (reg.) bât, (Transilv. şi Maram,) vâj. (Un moş cu plete albe.) *2. (înv.) bătrân, stâlp, tei. (Primul deţinător al unui pământ, cu titlu de moştenitor, se numea în trecut moş.) 3. moş Martin v. urs.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



MOŞ s. v. ascendent, bunic, ghiborţ, înaintaş, naş, pălămidă-de-baltă, tată mare, unchi.

Trimis de siveco, 24.11.2007. Sursa: Sinonime



TATĂ MÓŞ s. v. unchi.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



din moşi-strămóşi loc. adv., loc. adj.

Trimis de siveco, 21.11.2007. Sursa: Dicţionar ortografic



moş s. m., pl. moşi

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



Moş-Ajún s. pr. n., art. Moş-Ajúnul

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



táta-móşul s. m. art., g.-d. art. lui táta-móşul

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



MOŞ moşi m. 1) (folosit şi ca termen de adresare) Bărbat ajuns la o vârstă înaintată; moşneag. ♢ moş Martin urs. 2) rar Bărbat privit în raport cu nepoţii săi; bunic. 3) pop. Frate (sau văr) al unuia dintre părinţi, privit în raport cu copiii acestora; unchi. 4) Persoană care aparţine generaţiilor precedente. ♢ Din (sau de la) moşi-strămoşi a) din vremuri foarte îndepărtate; b) (transmis) din generaţie în generaţie. 5) la pl. (în credinţele religioase) Ziua din ajunul sărbătorii pogorârii duhului sfânt. ♢ Sâmbăta moşilor sâmbăta dinaintea Duminicii Mari. /Din moaşă

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



A MOŞ/Í moşésc 1. tranz. 1) (femei) A ajuta în timpul naşterii în calitate de moaşă. 2) (copii nou-născuţi) A îngriji în primele ore după naştere; a tăia cordonul ombilical. 3) fig. A da sfaturi insistente şi inutile. 2. intranz. A lucra încet şi fără spor. /Din moaşă

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



moş (móşi), s.m. – 1. Bătrîn. – 2. Bunic. – 3. Strămoş. – 4. Fondatorul, precedesorul unei familii, străbun comun. – 5. (înv.) Avere, proprietate, parte dintr-o moşie care provine dintr-o singură moştenire. – 6. Titlu de respect care se dă bărbaţilor în etate; bunic, unchi. – 7. (Mold.) Unchi. – 8. Ziua moşilor. – 9. (Munt.) Tîrg, iarmaroc care se ţine de obicei în Ziua morţilor. – Mr. moaşe, megl., istr. moş. Origine suspectă. Prezenţa cuvîntului în toate dialectele, uzul său general (ALR, I, 189; sensul de "bunic" care apare în ALR, I, 169, numai pentru Banat şi Trans. este în realitate mult mai extins) şi compunerea cu stră- (v. strămoş), care nu apare decît în elementele tradiţionale, arată sigur că-i vorba de un cuvînt latin. Este probabil annōsus "încărcat de ani", cu consoana finală modificată prin analogie cu pl., ca în cossus › coş. Afereza lui a- nu este imposibilă, cf. amita › măt(uşe), şi care a fost susţinută de prezenţa lui strămoş. Schimbul *noş › moş este mai greu de explicat, fără îndoială cf. măgar, şi pînă la un anumit punct miel, miţă. În general este considerat drept cuvînt autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 10; Hasdeu, cuv. din Bătrîni, I, 294), identic cu alb. mošë "vîrstă" (Philippide, II, 724; Pascu, II, 223; p. Papahagi, Jb., XII, 539; cf. Iordan, Dift., 208; Rosetti, II, 118). După p. Papahagi, Notiţe etim., 38, din mamă, cu suf. -oş, ipoteză care nu se susţine. Comp. moş Martin, s.m. (numele ursului), cf. REW 5381; moşteacă, s.m. (ofiţer leneş), din Moş Teacă, personaj literar creat de Anton Bacalbaşa (1893). Der. moaşe, s.f. (bătrînică; bunică; mătuşă, titlu de respect; femeie care asistă la naştere), cuvînt de uz general (ALR, I, 212), mai ales cu ultimul sens; moşean, s.m. (înv., moştenitor; înv., proprietar; rar, coproprietar); moşi, vb. (a da ajutor la naştere; a se foi); moşit, s.n. (asistenţa moaşei la naştere); moşic, s.m. (bătrînel); moşie, s.f. (înv., origine, speţă; înv., patrie, ţară; înv., patrimoniu; proprietate, moştenire); moşier, s.m. (proprietar funciar); moşieresc, adj. (de moşier); moşinaş, s.m. (Bucov., înv., agricultor, proprietar), pentru al cărui suf. cf. boiernaş; moşneag, s.m. (bătrîn, bătrînel), în loc de moşneac, pentru al cărui suf. cf. rusneac, cuvînt moldovenesc adoptat de la literatură (după Candrea, în loc de *moşteneag, dim. al lui moştean; după Scriban, în loc de *moşineac, cf. şi Bogrea, Dacor., III, 733); moşnegeşte, adv. (ca bătrînii); moşoaică, s.f. (Mold., oală, ulcior), numită aşa pentru că se obişnuieşte să se dea de pomană în ziua morţilor (Candrea); moşuţ, s.m. (ciocîrlie, Alauda cristata), poate în loc de *motuţ › moţ "smoc"; strămoş, s.m. (străbunic; antecesor), cu pref. stră-; strămoaşe, s.f. (străbunică); strămoşesc, adj. (ancestral); strămoşie, s.f. (calitate de strămoş). – cf. moşnean. Din rom. provin rut. mošul "bunic", moša, "bunică" şi "moaşă" (Candrea, Elemente, 408); bg. moš, mošija (Capidan, Raporturile, 232), mošierin (Candrea, Elemente, 404), mag. mósuly "bătrîn" (Edelspacher 19).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER