- mormânt
- MORMÂNT, morminte, s.n. Groapă săpată în pământ pentru înhumarea celor decedaţi; loc special amenajat unde este înmormântat cineva. ♢ expr. A duce (pe cineva) in mormânt sau a băga (pe cineva) în mormânt = a pricinui moartea cuiva; p. ext. a necăji, a chinui foarte mult (pe cineva). A intra în mormânt = a muri. ♦ Monument funerar; cavou. [pl. şi: mormânturi] – lat. monumentum.Trimis de ana_zecheru, 21.04.2009. Sursa: DEX '98MORMÂNT s. groapă, (livr.) sepultură, (italienism înv.) tombă.Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimeMORMÂNT s. v. moarte.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimemormânt s. n., pl. mormínteTrimis de siveco, 23.10.2008. Sursa: Dicţionar ortograficMORM//ÂNT mormântínte n. 1) Loc unde este înmormântat cineva. ♢ A duce pe cineva la mormânt (sau a băga pe cineva (de viu) în mormânt) a) a face ca cineva să moară înainte de vreme; b) a produce cuiva mari neplăceri; a chinui de moarte pe cineva. A săpa cuiva mormântântul a face cuiva rău (pe ascuns). A fi cu un picior în mormânt (sau a fi pe marginea mormântântului) a fi slăbit de boală sau de bătrâneţe; a nu mai avea mult de trăit. A-şi găsi (undeva) mormântântul a muri undeva. Nici în mormânt niciodată. Linişte (sau tăcere) de mormânt linişte perfectă. A intra în mormânt a muri. 2) Movilă de pământ făcută cu grijă deasupra gropii unui mort. /<lat. monumentumTrimis de siveco, 15.03.2008. Sursa: NODEXmormînt (-mínte), s.n. – Groapă, cavou. – Mr. murminte, mărmintu, megl. murmint. lat. mŏnŭmentum sau mŏnĭmentum (Densusianu, Hlr., 193; Puşcariu 1109; Cnadrea-Dens., 1153; REW 5672; Bonfanti, Cah. S. Puşcariu, II, 125); r, prin disimilare, sau şi prin încrucişare cu mor, cf. sard. morimentu (Atzori 237), prov. morimen. Este cuvînt de uz general (ALR, I, 299), dublet al lui monument, s.n., din fr. monument. Der. mormîntal, adj. (funerar), format după monumental, adj.; înmormînta (var. rară mormînta), vb. (a îngropa); înmormîntare, s.f. (îngropăciune; arg., plictiseală).Trimis de blaurb, 14.01.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.