monoverb

MONOVÉRB, monoverbe, s.n. Joc distractiv care constă în a reprezenta un cuvânt prin litere combinate între ele sau prin figuri, sensul acestuia reieşind din poziţia elementelor componente. – Din it. monoverbo.

Trimis de RACAI, 30.09.2003. Sursa: DEX '98



monovérb s. n., pl. monovérbe

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



MONOVÉRB monoverbe n. Joc distractiv constând în reprezentarea unui cuvânt prin litere combinate sau prin figuri, sensul acestuia reieşind din poziţia elementelor componente. /<it. monoverbo

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



MONOVÉRB s.n. Joc distractiv care constă în a reprezenta un cuvânt prin litere combinate între ele sau cu figuri, sensul acestuia reieşind din poziţia elementelor componente. ♢ Monoverb cu incastru = monoverb în care, prin introducerea unui cuvânt sau a unei litere într-o imagine, se obţine un cuvânt nou; monoverb epentetic = monoverb ilustrat prin două imagini, una numită "bază", iar cealaltă "plus", cuvântul "plus" introducându-se neschimbat între literele care formează cuvântul "bază". [cf. gr. monos – unic, lat. verbum – cuvânt].

Trimis de LauraGellner, 14.05.2007. Sursa: DN



MONOVÉRB s. n. joc distractiv constând în a reprezenta un cuvânt prin litere combinate între ele sau cu figuri, sensul acestuia reieşind din poziţia elementelor componente. omonoverb cu incastru = monoverb în care, prin introducerea unui cuvânt sau a unei litere într-o imagine, rezultă un cuvânt nou. (< it. monoverbo)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN