- miere
- MIÉRE s.f. Substanţă semilichidă, gălbuie, dulce şi aromată, foarte bogată în zaharuri, vitamine şi enzime, culeasă şi produsă de albine din nectarul florilor. ♢ Luna de miere = prima lună din viaţa conjugală. ♢ loc. adj. De miere = generos, bun. ♦ Nectarul florilor. ♢ Compus: mierea-ursului = a) plantă erbacee cu frunzele catifelate, cu flori albastre-violete sau roşii (Pulmonaria officinalis); b) sâmbovină. – lat. mel.Trimis de LauraGellner, 30.05.2004. Sursa: DEX '98MIÉRE s. 1. (pop.) mană. (miere de albine.) 2. (bot.) mierea-ursului = a) (Pulmonaria officinalis) cuscrişor, (rar) pulmonariţă, (înv. şi reg.) plămânărică, (reg.) cuscrior, cuscru, plămânare, plămânariţă, plămânăriţă, sudoare, iarba-plu-mânei; b) (Pulmonaria mollissima) plămânare, (înv. şi reg.) plămânărică, (reg.) plămânărea; c) v. sâmbovină.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeMIÉRE s. v. magiun, nectar, zaharoză, zahăr.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeMIÉR//E f. 1) Substanţă semilichidă, cu gust dulce şi cu aromă plăcută, bogată în zaharuri şi vitamine, produsă de albine din nectarul florilor. ♢ Luna de miere prima lună de viaţă conjugală a tinerilor căsătoriţi. 2) Lichid dulce secretat, mai ales, de florile melifere; nectar. 3): miereea-ursului plantă erbacee cu frunze catifelate şi cu flori roşii, violete sau albastre. [G.-D. mierii] /<lat. melTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXmiére s.f. – Substanţă dulce produsă de albine. – Mr. ńere, ńare, megl. (m)ńari, istr. ml’ǫre. lat. *melem, în loc de mellem, de la mel (Puşcariu 1072; Candrea-Dens., 1103; Iordan, Dift., 114; REW 5469), probabil datorat analogiei cu fel, sal; cf. alb. mjal (Meyer 280; Philippide, II, 647); it. m(i)ele (sicil. mieri), prov., cat., port. mel, sp. mel. – Der. mieriu (var. meriu, mierei), adj. (de culoarea mierii, auriu); mieros, adj. (dulceag); mi(e)ruţă, s.f. (limba mielului, Anchusa officinalis). Mierliu, adj. (cam tulbure), cuvînt folosit în Olt., pentru a arăta că apele unui rîu nu sînt chiar limpezi după ploaie, este o var. a lui mieriu, cu l expresiv (după Puşcariu, Dacor., VI, 406 şi Candrea, din lat. *merulus "curat").Trimis de blaurb, 27.10.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.