- metal
- METÁL1, metale, s.n. Element chimic cu luciu caracteristic, bun conducător de căldură şi electricitate, ductil şi maleabil, solid la temperatură obişnuită. (din fr. métal, germ. Metall, lat. metallum)Trimis de tavi, 22.01.2008. Sursa: MDNMETAL-2 elem. v. Metalo-.Trimis de tavi, 22.01.2008. Sursa: MDNMETÁL, metale, s.n. 1. Nume generic dat oricărui element chimic cu luciu caracteristic, bun conducător de căldură şi de electricitate, maleabil şi ductil, de obicei solid la temperatura obişnuită; p. ext. aliaj format din două sau mai multe asemenea elemente chimice, din aceste elemente şi alte materiale etc. ♢ Metal nobil = metal care se găseşte în natură în cantităţi mici şi care se oxidează sau se alterează cu greutate. Metal preţios = aurul, platina şi argintul. Metal rar = metal care se găseşte în cantităţi mici sau în stare dispersă în scoarţa Pământului. ♦ fig. Bani. 2. (pop.; la pl.) Substanţă chimică. [pl. şi: (rar) metaluri] – Din fr. métal, germ. Metall.Trimis de LauraGellner, 22.01.2008. Sursa: DEX '98METÁL s. (chim.) (înv.) madem.Trimis de siveco, 22.01.2008. Sursa: Sinonimemetál s. n., pl. metáleTrimis de siveco, 22.01.2008. Sursa: Dicţionar ortograficMETÁL metale n. Element chimic cu luciu specific, caracterizat prin conductibilitate termică şi electrică, opacitate, ductibilitate şi maleabilitate. /<fr. métal, germ. MetallTrimis de siveco, 22.01.2008. Sursa: NODEXMETÁL s.n. 1. Element chimic cu luciu caracteristic, bun conducător de căldură şi de electricitate, ductil şi maleabil, de obicei solid la temperatura obişnuită. 2. Aliaj al unor metale (1). [pl. -le, -luri. / cf. fr. métal, germ. Metall < lat. metallun].Trimis de LauraGellner, 22.01.2008. Sursa: DN
Dicționar Român. 2013.