- mers
- MERS s.n. Faptul de a merge. 1. Deplasare, mişcare dintr-un loc în altul; umblet, mergere. ♢ Mersul trenurilor sau vapoarelor = orar după care circulă trenurile sau vapoarele; (concr.) tabel sau broşură care cuprinde acest orar. ♢ loc. adv. Din mers = în timpul deplasării, fără a se opri; mergând. ♦ Fel de a merge al cuiva; umblet, călcătură; ritm sau viteză cu care merge cineva. 2. (Rar) Curs, curgere (a unei ape curgătoare). 3. Ieşire (a fumului, a gazelor etc.). 4. Evoluţie, dezvoltare, desfăşurare (a unui fenomen, a unui proces etc.); mod, curs, ritm de desfăşurare (a unui fenomen, a unui proces etc.). ♢ Mers înainte = progres. ♦ (Rar) Desfăşurare a unei activităţi. ♦ (Mod de) funcţionare a unui sistem tehnic, a unui mecanism, a unui instrument. ♢ Mers în gol = regim de funcţionare în care nu se produce lucru mecanic util. Mers în sarcină = regim în care se furnizează o anumită putere utilă. – v. merge.Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX '98MERS s. 1. deplasare, mergere, mişcare. (mersul lui prin grădină.) 2. circulaţie, umblet, (pop.) purtare. (O potecă formată prin mersul oamenilor.) 3. călcătură, mişcare, pas, păşit, umblet, (rar) mersătură, (înv. şi pop.) mersură. (Are un mers săltăreţ.) 4. v. plecare. 5. v. evoluţie. 6. mers-înainte v. progres. 7. funcţionare. (mersul unui ceasornic.)Trimis de siveco, 03.02.2008. Sursa: SinonimeMERS s. v. curgere.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimemers s. n., pl. mérsuriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficMERS n. 1) v. A MERGE. 2) Deplasare dintr-un loc în altul (a oamenilor şi a vehiculelor, pe căi de comunicaţie). ♢ Din mers fără a se opri. mersul trenurilor orarul de circulaţie a trenurilor. 3) Mod de a merge; umblet. mers uşor. mers apăsat. 4) Mod de funcţionare a unui sistem tehnic. mersul motorului. 5) Felul sum se desfăşoară un fenomen sau un proces. mersul lucrurilor. /v. a mergeTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.