- mascara
- MASCARÁ, mascarale, s.f. (înv.) Bufon, paiaţă, măscărici; p.ext. om neserios, puşlama. 2. (pop.) Batjocură, ocară. ♢ expr. A face (pe cineva) de mascara = a) a face (pe cineva) de râs, de ruşine; b) a certa cu asprime, a mustra cu severitate, a face de două parale (pe cineva). – Din tc. maskara.Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98MASCARÁ s. v. batjocură, bufon, imoralitate, impudoare, indecenţă, măscărici, necuviinţă, neruşinare, obscenitate, ocară, paiaţă, pornografie, ruşine, scabrozitate, trivialitate, vulgaritate.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimemascará s. f., art. mascaráua, g.-d. art. mascarálei; pl. mascaráleTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficMASCARÁ mascarale f. 1) înv. Actor de circ sau de bâlci care evolua cu un program comic; măscărici; saltimbanc. 2) fam. Cuvânt sau acţiune jignitoare. A spune mascarale. /<turc. maskaraTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXMASCARÁ s. f. fard pentru gene, rimel. (< it. mascara)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDNmascará (mascarále), s.f. – 1. Paiaţă. – 2. Zeflemea, indecenţă, obscenitate. – var. măscară, (Banat) mascără. Mr. măscără, megl. mascará. tc. maskara, din arab. mashara (Şeineanu, II, 250; Berneker, II, 23; Lokotsch 1436; Ronzevalle 161), cf. ngr. μασϰαρᾶς, alb., bg. maskará, sb. maskara. Battisti, III, 2381, socoteşte cuvîntul arab diferit de it. maschera, sp. máscara. Schimbarea de accent e dificil de explicat în var. măscară, în afară de cazul în care ar fi un deverbal de la măscări. Atît măscară cît şi măscări există în sec. XVII, mascara în sec. XIX. Der. măscări, vb. (înv., a-şi bate joc, a zeflemisi; Banat, a se murdări; refl., a se insulta), cf. sb. maskariti; mascaragiu, s.m. (bufon; saltimbanc, cabotin), din tc. maskaraci, sec. XVIII; mascaralîc, s.n. (bufonerie), cf. ngr. μασϰαραλίϰι; măscărici, s.m. (paiaţă, bufon); măscăriciune, s.f. (înv., bufonerie), sec. XVII; măscornicie, s.f. (bufonerie), înv., sec. XVII.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.