- marţ
- MARŢ1 s.n. invar. (În expr.) A face (pe cineva) sau a fi (ori a rămâne) marţ = a) a bate (pe cineva) sau a fi bătut categoric la jocul de table, de cărţi sau la altă întrecere; b) a întrece sau a fi întrecut, a depăşi sau a fi depăşit categoric; c) a face sau a fi pus în situaţia să nu mai poată obiecta sau spune nimic. [var.: (pop) marţi s.n.] – Din tc. mars.Trimis de claudia, 04.10.2003. Sursa: DEX '98MARŢ2, (2) marţuri, s.n. (pop.) 1. Martie. 2. Mărţişor. – lat. martius [mensis].Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98MARŢ s. v. martie, mărţişor.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimemarţ (la jocul de table) s. n.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficmarţ (martie, mărţişor) s. n., (mărţişoare) pl. márţuriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficMARŢ marţuri n. pop. 1) A treia lună a anului; martie; mărţişor. 2) Obiect mic de podoabă, legat de un fir împletit de culoare roşie şi albă, care se poartă în cursul lunii martie, ca simbol al primăverii; mărţişor. /<lat. martiusTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXmarţ s.m. – La anumite jocuri, a lăsa pe cineva "falit". – var. (înv.) marţi. it. marcio, marzo, prin intermediul tc. mars (T. Papahagi, GS, VII, 296; cf. Tiktin).Trimis de blaurb, 29.03.2008. Sursa: DERmarţ s.m. – 1. Martie. – 2. Mărţişor. – Mr. Marţu. lat. Martius (Puşcariu 1034; Candrea-Dens., 1056). Cuvînt rar cu ambele sensuri (al doilea în Munt.), a fost înlocuit de martie (megl. marta), s.f. (numele lunii), din ngr. μάρτιος, parţial prin intemediul sl. martii, v. sb. mart (Vasmer, gr., 95). – Der. mărţişor, s.m. (martie); mărţişor, s.n. (podoabă, medalion de 1 martie), pe care Puşcariu, Dimin., 127, îl deriva în mod echivoc din martie, este dim. a lui marţ (Pascu, Beiträge, 53).Trimis de blaurb, 29.03.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.